Atunci când rostim cuvântul tandrețe ne gândim la mângâieri, dezmierdări și fel de fel de cuvinte dulci. Într-un cuvânt, de sentimente care vin din adâncul inimii. Realitatea însă este un pic diferită. După cum informează Tgcom.it, dragostea este rezultatul unei serii de reacții chimice, de stimuli și răspunsuri dictate de hormoni și neurotransmițători. Altfel spus, dragostea este legată mai degrabă de creier, decât de inimă. În opinia specialiștilor, mângâierile, de exemplu, măresc concentrația anumitor molecule, printre care opioizii naturali produși de creier. Normele și ritmul vieții sociale sunt, în schimb, reglate de ocitocină, un hormon care atenuează temerile și panica în fața unei posibile despărțiri și pare a fi capabilă să orienteze preferințele din viața personală. Ceea ce este însă cu adevărat extraordinar este că această moleculă împreună cu acțiunea altor hormoni, printre care opioizii endogeni și vasopresina, constituie un fel de gramatică universală a vieții sociale și a relațiilor între indivizi. Ocitocina este un hormon important, care intervine în multe momente esențiale ale vieții unei femei. Acest hormon este cel care induce contracțiile uterului în timpul nașterii, provoacă emisia de lapte din glanda mamară și crește cu stimularea vaginală. În schimb, teama este un alt instinct primar și foarte important pentru specia umană. Prin faptul că are ca rezultat mărirea frecvenței cardiace și a cantității de oxigen inspirate, pune la dispoziția corpului o mai mare cantitate de energie, pregătindu-l pentru cele două reacții fundamentale în situațiile de pericol: lupta sau fuga. Toate acestea, i-au făcut pe cercetători să concluzioneze că dragostea și tandrețea se pot dezvolta doar dacă teama este sub control sau dacă acesteia i se răspunde într-o manieră rațională. În fapt, ne putem lăsa duși „de val”, doar atunci când amigdala, adică acea regiune cerebrală care controlează teama, impulsivitatea și agresivitatea este în stare de liniște.
(Click News)
