Democrat-liberalii au început să-și lanseze individual candidații la funcțiile de primar, după ce în urmă cu circa două săptămâni aceștia au fost prezentați cu toții în cadrul unei acțiuni care a avut loc pe scena Casei de Cultură din municipiul Suceava.
Sâmbătă a fost lansat oficial în cursa electorală pentru alegerile locale din acest an candidatul la fotoliul de primar al municipiului Rădăuți, deputatul Aurel Olărean. De fapt, a fost lansat tandemul Olărean – primar și Petru Carcalete – viceprimar.
Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură, într-o sală ornată cu baloane și steaguri portocalii, în prezența președintelui organizației județene a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a prim-vicepreședinților Radu Ursu și Dumitru Pardău, a secretarului general și secretarului general adjunct Marius Vatavu, respectiv Ioan Bălan, a vicepreședinților Romică Andreica, Eugen Uricec, Vasile Andriciuc. De fapt, în prezența întregului birou județean de conducere, care a avut și o ședință de lucru la Rădăuți, alături de care s-a aflat și primarul Ion Lungu.
„E vremea schimbării”
Acțiunea, care s-a desfășurat sub sloganul „E vremea schimbării”, a decurs după un scenariu bine pus la punct. Senatorul Gheorghe Flutur, deputații Dumitru Pardău și Romică Andreica, prim vicepreședintele PD-L Rădăuți, Petru Carcalete, vicepreședintele Simion Sticleț și tânărul Adrian Puiu au transmis mesaje de forță organizației locale a partidului și candidaților, îndemnându-i să „radă” tot la alegerile locale din acest an.
Personalitatea candidatului Olărean a fost evocată de preotul Anghel, care a adus în prim plan vocația de ctitor a acestuia, dar și de un inginer de la Bucovina Tex, fabrica pe care o patronează Aurel Olărean, care a vorbit despre calitățile sale de bun organizator și de bun familist. „Domnul Aurel Olărean mi-a spus așa: Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, nesperat. Nu a crezut, când a tras o linie, cât de mult i-a dăruit Dumnezeu. Mi-a spus așa: Am să-i mulțumesc lui Dumnezeu făcând o biserică Rădăuțiului și am să vreau ca ea să poarte ca hram pe Cuvioasa Parascheva de la Iași, în amintirea mamei mele”, a spus preotul Anghel.
Cel care a încheiat evenimentul a fost candidatul la Primărie, despre care prezentatorul a spus că pe vremea când naviga pe mările și oceanele lumii era ancorat în porturi îndepărtate, iar acum este ancorat în realitate.
Voturi multe, pentru ca Flutur să ajungă președintele CJ
„E vremea schimbării. E vremea schimbării pentru Rădăuți, e vremea schimbării pentru Suceava și e vremea schimbării pentru România”. Așa și-a început discursul Aurel Olărean. El a spus că municipiul Rădăuți are nevoie de „un ritm nou” pentru că actuala administrație locală „și-a epuizat prospețimea”.
„Mai mult, a devenit neglijentă față de problemele rădăuțenilor, a devenit închistată, nu reușește să se adapteze la nou. Avem o administrație locală obosită, fără proiecte noi. Pe lângă toate acestea, tot mai multe voci vorbesc de corupția care a crescut în primărie, o corupție despre care primarul în funcție nu știe sau se face că nu știe”, a spus Olărean.
El a promis că va face șosea de centură, locuri de joacă, de parcare, locuri de muncă, va asfalta străzile și va extinde aducțiunea de apă în toate zonele.
„Pentru aceste lucruri, dar și pentru celelalte nevoi ale orașului, mă voi bate cu pasiune”, a subliniat candidatul PD-L.
Olărean l-a asigurat pe Flutur că „va face toate eforturile” pentru a scoate un scor bun la votul pentru Consiliul Județean, astfel încât PD-L să obțină președinția și un număr cât mai mare de consilieri județeni. De altfel, acesta este unul dintre cele patru obiective ale PD-L Rădăuți alături de câștigarea funcțiilor de primar și viceprimar și a majorității în Consiliul Local.
Olărean a prezentat și lista de candidați pentru Consiliul Local, printre care se regăsesc Petru Carcalete, Gheorghe Ardelean, Daniel Hrenciuc, Dumitru Mihailescu, Adrian Puiu, Simion Sticleț, Dorel Donisan, Mariana Chindea, Paula Ciobîcă, Ștefan Rotaru.
Flutur l-a comparat pe Olărean cu „un mugure”
„Mai sunt 85 de zile și trebuie să știm și un lucru, natura la 1 martie spune că trebuie întâi să apară muguri și după acea frunze. Vă îndemn să turați motoarele și mugurele care o să apară să-l cheme Aurel Olărean. Putem dovedi, chiar dacă alegerile sunt primăvara, că întâi sunt mugurii și după aceea frunzele”, a declarat Gheorghe Flutur cu aluzie la candidatul PSD la primăria Rădăuți, actualul primar Mihai Frunză.
