Țăndări!

Oricât le-am suspecta de relativitate și de manipulare, multe dintre sondajele „de opinie” rămân credibile. Din păcate, nu și-n perioadele preelectorale: când se apropie vremea urnelor, cifrele încep s-o ia razna, se-ntorc cu capu-n jos, țâșnesc impetuos către un zenit iluzoriu și adeseori se bat cap în cap, în funcție de cine le-a comandat. Nu știu dacă acei care le operează („sondori” s-or fi numind?) s-au întrebat vreodată când și unde a apărut întâiul sondaj de opinie în România. Ei bine, nici nu se putea altfel: tot la Iași, doar aici s-a născut și prima Universitate, și primul Teatru Național, și primul monument („Obeliscul leilor”), și primele muzee, și prima Societate științifică de la noi, și prima operetă românească… și…, și… Tot fosta capitală a dat și tonul sondajelor!
Rudof Suțu vorbește, în „Iașii de odinioară” (1928) despre un album ieșean descoperit în 1880. Acolo-i și sondajul numărul 1: sunt înșiruite întrebările adresate nu oricui, la întâmplare, ci unor personalități emblematice pentru „fixonomia” târgului și epocii. S-a scurs, deci, peste un veac de la lansarea unei astfel de anchete publice în spațiul mioritic! Avem toată siguranța că n-a fost măsluită, pentru simplul și binecuvântatul motiv că… n-avea miză politică. Dacă luăm de bune spusele lui Suțu, Iașiul era, pe atunci, o filială a raiului pe pământ: „Se trăia bine, căci se răsplătea îndeajuns munca (fără sindicate? – n.n.). Se trăia larg, se trăia bine (și încă nu venise îndemnul de sus „să trăiți bine!” – n.n.). Fiecare cetățean al acestui târg, cu puținul ce-l avea (probabil, salariul minim pe economie, n.n.) trăia mai în belșug decât astăzi, cu averile pe care le vedem la unul și la altul (atenție! – n.n.) adunate într-o noapte, Dumnezeu știe cum, curat, în orice caz, nu.”
Nu vă lăsați înșelați de acuta actualitate a observației – a fost scrisă în 1928! Sondajul din Albumul descoperit de Suțu arată, în urbe, preocupări ceva mai înalte decât atestă consultările publice de astăzi, fiind interesat de eternul uman, nu de procentajele cutărui politicastru. Întrebarea „de ce ți-e frică mai mult?” n-avea în vedere, pe atunci, nici încălzirea globală, nici destrămarea Uniunii Europene, nici rachetele rușilor, nici Brexit-ul cu dus-întors, nici măcar criza ce etern pâlpâie la orizont, drept pentru care cuconița Eugenia Drossu își permite să răspundă franc și ingenuu la întrebarea ce frică o sperie mai tare: „mă tem să dansez cotilionul cu un om prost.” Păi, nu? Alt răspuns: „mi-e frică de cei răi și proști.” Clar: pe atunci, lumea se temea, înainte de orice, de prostie – spaimă care, în zilele noastre, s-a mai atenuat, intervenind obișnuința și toleranța (de altfel, fostul nostru prieten Marin Sorescu spunea că „nu este nici o nenorocire să te naști prost, rușine este să mori prost”).
Un personaj bine cunoscut în high-life-ul ieșean, Al. Scorțescu, oferă alt răspuns aceleiași întrebări: „mă tem de fatalitate!” (Avea și de ce – peste câțiva ani, s-a împușcat în grădina Copou.) Urmează o întrebare cheie: „ce calități preferați la bărbați?” Ieșencele răspund: „mândria, spiritul, bunele maniere, respectul față de femeie, dezinteresul, franchețea”. Nici o vorbă despre bani, moșii, avere, vacanțe în Madagascar, poșete din piele de crocodil. Să fi fost stră-stră-străbunicile noastre chiar sincere? Parcă n-aș prea crede… Calități prețuite la femei: „răbdarea, gingășia, demnitatea, pasiunea” – zic bărbații, la 1880. Total depășiți: acum contează look-ul, casa-mașina-slujba, de preferat în sectorul bancar, engleza, computereala, spiritul întreprinzător, dimensiunile stas în centimetri, arta economisirii, mătușa Tamara, statura politică…
Ce greșeli ar ierta bărbații? Nu mai înșirăm numele respondenților (cu rezonanță în epocă), ci doar opiniile exprimate: „greșelile tinereții, greșelile făcute dintr-un exces de bunătate.” Ce greșeli n-ar ierta femeile? „Egoismul, falsitatea, vulgaritatea, ipocrizia.” Câtă despletire de romantism! De altfel, chiar Suțu oftează: „S-a dus poezia acelor clipe! După atâtea decenii trecute de atunci, n-a mai rămas decât amintirea…”
Ce să mai spunem acum, după intrarea în alt mileniu? Țăndări!