Tănăsescu: România are ancore puternice pentru a face față unui șoc cauzat de Grecia



România are „ancore destul de puternice” în acest moment pentru a face față unui șoc extern cauzat de tensiunile din Grecia, afirmă reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
„Problemele din Grecia nu sunt ale României, ci ale întregii Europe. Moneda euro va supraviețui, iar România are în acest moment ancore destul de puternice pentru a face față unui șoc extern. Trebuie să ne păstrăm calmul și să implementăm cu prudență măsurile agreate împreună cu Guvernul”, a afirmat Tănăsescu, înaintea unei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Economiei.
Referindu-se la convocarea unui referendum în Grecia pentru aprobarea planului de salvare, Tănăsescu a a firmat că „orice țară are dreptul să își consulte cetățenii și să își decidă soarta singură”.
Grecia a luat prin surprindere luni seara cancelariile politice și piețele financiare, când premierul elen George Papandreou a anunțat organizarea unui referendum în privința acordului pentru noul pachet de ajutor financiar extern, care include și noi măsuri dure de austeritate.