Promisiune

Tânărul Paul Mateciuc este ultimul produs sucevean propus pentru fotbalul mare



Paul Mateiciuc a debutat în prima ligă de fotbal
Paul Mateiciuc a debutat în prima ligă de fotbal

Ultima etapă a campionatului recent încheiat al Ligii I a produs debutul pe prima scenă a fotbalului românesc al tânărului sucevean Paul Mateciuc. Legitimat în prezent la Ceahlăul Piatra Neamț, fundașul central în vârstă de 20 de ani a prins 15 minute pe teren în confruntarea din deplasare, cu Universitatea Cluj. „A fost foarte frumos momentul, cu atât mai mult cu cât nu mă așteptam să joc, pentru că, după cum știți, apărătorii centrali nu prea se schimbă pe durata unei partide. Când am văzut că mă cheamă antrenorul nu mi-a venit să cred, pentru că mai prinsesem lotul în alte 11 ocazii, prima dată în urmă cu un an, la un meci cu Dinamo, fără însă să apuc să joc”, a declarat fundașul de 1,88 metri.
Paul Mateciuc a început fotbalul în urmă cu nouă ani, la Cetatea Suceava, acolo unde a fost antrenat de Radu Cașuba, Victor Gălușcă și Silviu Stănescu. Ulterior, a trecut la Sporting Suceava, sub comanda lui Cornel Dârman și Ciprian Anton, perioadă în care a stârnit și interesul celor de la Piatra Neamț. „Am ajuns la Ceahlăul în 2011, la un an după ce nemțenii transferaseră în bloc alți câțiva tineri talentați suceveni, precum Doru Popadiuc, Cristi Danieliuc, Alexandru Ivan sau Bogdan Rotar”, a precizat Mateciuc.
La scurt timp de la această mutare, Paul a apucat să debuteze cu Ceahlăul II în Liga a III-a, adunând în doi ani și jumătate peste 50 de meciuri în acest eșalon. Acum însă, după ce a ajuns să simtă aerul tare al Ligii I, suceveanul are o altă perspectivă asupra activității ca fotbalist, chiar dacă echipa unde activează în prezent a retrogradat în Liga a II-a. „Sunt abia la începutul carierei și știu că trebuie să muncesc pe brânci ca să ajung departe. Mai am patru ani de contract cu Ceahlăul și mi-am propus să am evoluții bune meci de meci în sezonul următor. Nu aș dori să mai rămân mult timp la Piatra Neamț, pentru că la această vârstă ambițiile sunt mari”, a mărturisit fotbalistul sucevean.
La final, Paul a dorit să le mulțumească părinților săi, pe care i-a simțit tot timpul alături, dar și antrenorilor cu care a avut onoarea să lucreze în scurta sa carieră. „Am avut noroc de profesori foarte buni, excelenți pedagogi, de la fiecare în parte având ce învăța. Sper să nu le înșel așteptările și să ajung acolo unde îmi doresc”, a încheiat tânăra speranță a fotbalului sucevean.



Recomandări