Umanitar

Tânărul din Fălticeni bolnav de cancer limfatic a fost operat

În urma materialului publicat în cotidianul „Monitorul de Suceava”, în luna februarie a acestui an, „Urgent. 10 mii de euro pentru a salva un copil”, Iliuță Todirică, din Fălticeni, în vârstă de 16 ani, a fost ajutat de comunitate și a reușit să facă transplantul cu celule stem, la o clinică din Timișoara, cu o echipă de medici austrieci.
Iliuță a fost diagnosticat anul trecut cu cancer limfatic Non Hodgkin, stadiul IV de malignitate, în urma unui control de rutină. Băiatul era din ce în ce mai palid și se plângea tot mai mult de oboseală. Adolescentul a fost nevoit să întrerupă școala (clasa a IX-a) și să înceapă de urgență tratamentul chimioterapeutic. Singura lui șansă de vindecare o constituia operația de transplant cu celule stem. Operația trebuia să aibă loc cât mai repede, fapt care s-a și întâmplat, cu ajutorul oamenilor care au sărit în sprijinul lui Iliuță.
„După ce a apărut materialul în ’Monitorul de Suceava’, ne-au sunat oamenii, ne-au oferit sume de bani, în total 80 de milioane de lei vechi, iar o fundație ne-a facilitat operația la Timișoara. Le mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat. Au fost oameni care au venit acasă și ne-au lăsat o sumă de bani, alții au făcut chetă la biserică (Preoții Cătălin Axinte și Cătălin Mureș au inițiat o colectă la Biserica ’Sf. Mare Mucenic Mina’ Suceava), sau la instituții (Protecția Copilului), la asociații, centre de plasament (Asociația Părinților Copiilor cu Nevoi Speciale din Suceava, Centrului de Plasament ’Speranța’ Suceava) sau persoane fizice care nu au dorit să-și dea numele. Le mulțumim din toată inima”, ne-a spus Lucreția Todirică, mama lui Iliuță.
Lupta cu cancerul continuă Acest tânăr are nevoie în continuare de sprijinul oamenilor. Mama lui Iliuță ne-a mai spus că peste o lună fiul ei trebuie să meargă din nou la control la clinica din Timișoara, iar după trei luni trebuie să intre într-un program de consolidare foarte sever.
„Acum se simte relativ bine. Dar este slăbit și apar tot felul de complicații pe parcurs. Avem nevoie de medicamente din străinătate, destul de scumpe, care nu sunt compensate. Doi ani nu are voie să facă efort de nici un fel și trebuie să respecte cu strictețe regimul și tratamentul recomandat de medici. Noi îi așteptăm pe toți cei care ne-au ajutat, care l-au salvat pe Iliuță, să vină să-l vadă, să stea de vorbă cu el, pentru că ar prinde și el mai mult curaj, i-ar ridica moralul”, a completat mama băiatului.
Lucreția Todirică este de profesie asistent maternal și are în îngrijire doi copii abandonați de părinții naturali: un băiețel de un an și jumătate și o fetiță de trei ani.
Cei care doresc să-l viziteze pe Iliuță sau cei care pot să-l sprijine în continuare pe acest tânăr să depășească lupta cu cancerul, îl pot găsi la adresa Plutonier Ghiniță Nr. 16 Fălticeni sau la telefonul 0746 431875.
Alte informații despre situația și nevoile acestei familii puteți obține și de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava – responsabil Magda Moroșan, Biroul de Relații cu Publicul, telefon 0230 520172 sau 0744 472090.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer