Soluție judecătorească

Tânărul care și-a înjunghiat în gât iubita adolescentă a fost condamnat la ani grei de închisoare



Ilie Morari, condamnat la șase ani și șase luni de închisoare
Ilie Morari, condamnat la șase ani și șase luni de închisoare

Ilie Morari, individul în vârstă de 28 de ani din Stroiești, și-a aflat ieri sentința. Tribunalul Suceava l-a condamnat la șase ani și șase luni de închisoare după ce acesta și-a înjunghiat iubita adolescentă. Soluția de ieri nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Agresiunea s-a petrecut în plină stradă, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, în zona fostului sediu al Poștei, peste drum de magazinul Dedeman. Agresorul era turbat de furie pentru că fata încerca să rupă relația cu el.
„Am făcut-o din gelozie, pentru că am iubit-o”, a declarat tânărul în timp ce era dus în fața unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a fi audiat.
Cei doi s-au luat la ceartă, iar tânărul a scos din buzunar un briceag. Tânăra a fost înțepată de două ori în gât, prima leziune fiind superficială, iar a doua mai profundă. Anchetatorii au găsit la fața locului urme de sânge pe câteva zeci de metri, fata fugind de iubitul transformat în călău până în fața fostului sediu al Poștei. Aici a fost găsită prăbușită la pământ de personalul medical alertat prin numărul de urgențe 112. Minora a fost transportată la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava. Deși una dintre leziuni a fost destul de profundă, aceasta nu i-a afectat vreun vas important de sânge, astfel că minora a fost salvată. Agresorul a fugit imediat după agresiune și nu a fost de găsit până a doua zi. În momentul în care a fost prins de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, tânărul se deplasa pe calea ferată, în zona Șcheia, spre spălătoria auto unde a lucrat. Agresorul venea la șeful său de la spălătorie, pe care îl sunase din disperare.
„A stat peste noapte în pădure, iar apoi dimineață m-a sunat, nu știa ce să facă. Eu l-am sfătuit să se predea, dar nu a mai ajuns la mine să vorbim, a fost prins de polițiști”, a declarat Vasile Petrovan, administratorul spălătoriei din Șcheia.



Recomandări

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal
Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc