„A fost odată ca niciodată, când lumea asculta nemâncată câte o poveste minunată, așa cum ascultăm și noi azi. Și povestea, ca povestea, făcuse coarne și ieșea printre oameni și-i împungea, doar-doar c-o vor asculta…”
Așa spunea odinioară Parasca Neculai, baciul stânei de pe Toloaca-de-Sus a Rădăuțului, originar din Putna, iar vorbele sale ajung la noi astăzi prin intermediul muncii etnografilor, o „specie” pe cale de dispariție.
Horațiu Silviu Ilea este etnograf, dar, deopotrivă, un tezaur și o enciclopedie ambulantă a tradițiilor românești, din toate provinciile istorice, ale căror principii și valori le poartă cu mândrie oriunde s-ar duce.
Originile
Acasă, la Câmpulung Moldovenesc, prezența sa la biserică, la evenimentele majore din viața comunității, a devenit normalitate, dar în inima Bucureștiului cosmopolit, îmbrăcat cu portul tradițional, cu mustățile fercheș răsucite-n aer, tânărul bucovinean, care și-a dedicat viața pentru studierea și promovarea valorilor autentice românești, atrage privirile mai ceva ca un magnet fierul.
Mergând cu el pe străzile Capitalei, înțesate de mii și mii de oameni, mișcându-se grăbiți, ca furnicuțele într-un imens mușuroi, nu ai cum să treci neremarcat.
„Bunica purta costumul țărănesc cam în fiecare zi, mă îmbrăca și pe mine așa și mergeam cu ea la biserică și la nunți. Costumul tradițional a fost cu mine cam de când am deschis ochii și l-am purtat cu mândrie, de mic copil. De aici vin și pasiunea mea și dragostea de a strânge piese vechi țărănești, nu doar de costum, ci și de uz gospodăresc, textile de interior, covoare, ștergare, batistele care se etalau pe pereți în casa cea mare…”, povestește Horațiu Silviu Ilea, care în timp a adunat o impresionantă colecție de haine și obiecte tradiționale, dar și poze vechi, prin intermediul cărora putem vedea, ca într-o oglindă a timpului, originile noastre, obiceiurile și valorile care ne definesc ca popor, comunitate și etnie.
Chemarea
Pasiunea sa l-a îndrumat și spre meseria pe care o are, deși părinții doreau să meargă la Medicină: „Având foarte multe piese de colecție am fost obligat să și citesc foarte mult bibliografie de specialitate, să văd colecțiile muzeale, să înțeleg mult mai bine utilitatea lor, ornamentele, tehnicitatea cu care erau realizate. Părinții doreau să urmez meseria tatălui și să fiu medic, dar nu s-a prea prins de mine. Am ales să studiez istoria artei, cu un master de filozofie a artei și a culturii, unde m-am șlefuit ca om și intelectual”.
După terminarea studiilor, s-a angajat la Muzeul Țăranului Român, unde, spre bucuria sa, a găsit peste 20.000 de piese de costum tradițional și peste 100.000 de piese de alte obiecte tradiționale, din colecții începute de pe la 1820, pe care să le studieze și să le pună în valoare.
„Este o meserie foarte frumoasă și motivantă – în fiecare zi afli ceva nou, ești pus într-o situație nouă, înveți lucruri noi permanent. Încerc să învăț de la colegii mai în vârstă, care au o experiență mult mai bogată, încerc să mă desăvârșesc”, afirmă Silviu, cu convingerea unui om a cărui pasiune nu s-a stins deloc, deși „arde” deja de zeci de ani.
Cercetarea
În vreme ce majoritatea oamenilor aleargă după modernitate, Silviu luptă pentru păstrarea și promovarea valorilor tradiționale, redescoperind rădăcinile noastre culturale: „Mă ocup de cercetarea lumii țărănești, din toate punctele de vedere, de la modul în care gândea țăranul român, piesele care ieșeau din mâna sa, obiectele utilitare, dar și cele de fală. De exemplu, în zona Bucovinei am avut meșterii huțuli care erau neîntrecuți în prelucrarea metalelor, mai ales a alamei și cositorului. Bucovina era o zonă bogată și datorită acestei diversități etnice, pentru că fiecare învăța câte ceva de la ceilalți – de la vecinul neamț, de la cel evreu sau de la țipțer… Și trăiau bine împreună!”
Meseria și pasiunea sa i-au purtat pașii în toate regiunile istorice ale României, dar și peste hotare, peste tot, inclusiv la Istanbul fiind prezent cu hainele tradiționalepe care le poartă cu mândrie.
„O parte foarte importantă a muncii mele este cercetarea de teren, aflarea poveștilor de la oameni și încercarea noastră de a recrea lumea tradițională din informațiile pe care le dau oamenii, pe care și le amintesc. Povestea etnografilor este cea a refacerii unui puzzle – din bucăți foarte mici, din informații, încerci să recreezi o lume coerentă, să înțelegi modul în care lumea gândea, cum acționau, o lume în care pârghiile sociale erau foarte strânse, deși lumea trăia bine, atât în familia mare, cât și în comunitate. Comunitatea era echivalentul familiei mari, toată lumea era neam cu toți ceilalți – nașii, cuscrii, cumetrii… Uneori trăiai mai bine cu vecinul de peste gard decât cu fratele din celălalt capăt al satului. Vecinii erau o familie extinsă, ajungeau să se înrudească, să strângă legăturile de familie”, explică Silviu, care a realizat o vastă muncă de cercetare și documentare, concretizată în studii etnografice foarte interesante, dar, din păcate, prea puțin accesibile publicului larg.
În zona Bucovinei nu este sat în care să nu fi fost în cercetare de teren, iar în cea a vechiului ocol Câmpulung, din 10 case a fost la cel puțin 7 sau 8. Asta e munca de cercetare, din tot ce povestesc unii și alții, pui cap la cap și formezi un tot coerent.
Așa a ajuns să cunoască nu doar sute de familii și poveștile lor de viață, ci chiar și relații de rudenie de care unii nici nu mai aveau habar.
„Prezentul îl avem la îndemână, pe când trecutul și mai ales creațiile din trecut nu sunt chiar la îndemâna oricui și prezintă povești grozave de viață. De aici și interesul stârnit de poveștile, basmele, ghicitorile, strigăturile în joc, baladele, care oferă o fereastră spre o lume trecută”, afirmă Silviu Ilea, care consideră că proverbiala înțelepciune populară se regăsește în continuare în lumea modernă, dar sub alte forme – „Ideile se reciclează la nesfârșit, doar capătă alte valențe și forme”.
Colaborări
Pe lângă numeroase colaborări cu muzee din țară, Silviu a fost cooptat inclusiv de muzee din străinătate care au în colecție piese românești despre care nu au informații.
Expertiza sa a fost solicitată inclusiv în privința unei faimoase picturi semnată în 1882 de artistul american Frederick Arthur Bridgman, afișată în Muzeul de Arte din Boston cu titlul „Armenian Lady” („Armeanca”).
Acum, tabloul figurează cu titlul original, „Romanian Lady” („Românca”).
Colaborarea dintre Google și Muzeul Național al Țăranului Român, la lansarea unei expoziții virtuale – Google Arts & Culture, i-a dat ocazia să pună portul popular românesc pe harta mondială a modei.
Ineditele costume tradiționale realizate din cărămizi Lego, în cadrul Proiectului Expoziția Imaginației, și implicarea în realizarea expozițiilor IAAIDOMA, alături de Ioana Corduneanu, sunt doar câteva din numeroasele ocazii în care Silviu a adus în atenția publicului frumusețea și bogăția culturală a costumului tradițional românesc.
Iar alături de Grigore Leșe, la invitația TVR, Horațiu Silviu Ilea a făcut o incursiune în universul ritualic al satului românesc, detaliind poveștile și ritualurile jocurilor cu măști.
Muzeul
Colecțiile sale de vestimentații tradiționale, obiecte decorative, dar și fotografii vechi sunt de-a dreptul impresionante, iar visul său este ca într-o zi toate să fie frumos expuse într-o casă strămoșească autentică – un fel de muzeu al tradițiilor populare, la poalele Rarăului.
„Pozele vechi sunt oglinda unei lumi, dovezi palpabile ale modului în care se îmbrăca lumea, cum interacționa, a practicilor de la nuntă, înmormântare, botez… Din păcate, lumea a pierdut foarte mult din înțelepciunea de acum 70-80 de ani, din modul de a interacționa, din toate…”, explică Horațiu Silviu Ilea, venind cu detalii amănunțite despre fiecare poză în parte, de la nume până la povestea de viață a celor care mai sunt printre noi doar prin intermediul acestor imagini.
Acestea sunt universul lui, locul în care se refugiază ca într-o biserică, găsind acea liniște sufletească de care toți avem nevoie și o căutăm, într-o formă sau alta.
Integrare
Rătăcind cu el pe străzile din București, printre clădiri moderne și altele vechi de sute de ani, printre străini veniți să ne viziteze, care adeseori îl roagă să facă o poză cu ei, și tineri cu ochii fixați în ecranul telefoanelor, prea acaparați de lumea virtuală pentru a mai vedea în jurul lor și a percepe farmecul celei în care trăiesc, am ajuns la biserica Stavropoleos – o perlă care se ascunde în scoica Centrului Vechi, dar și la cea mai veche biserică din Capitală, fermecătoarea „Buna Vestire”.
Moșteniri culturale inestimabile, din alte vremuri, integrate surprinzător de bine într-o capitală europeană modernă și efervescentă, într-o continuă schimbare. Atunci am înțeles că, la fel ca acestea, Horațiu Silviu Ilea, purtând mereu în suflet o parte din Bucovina, preocupat mai mult de valorile din trecutul nostru, decât de efemerele „bogății” ale prezentului, se integrează în acea lume complexă, completând-o și îmbogățind-o spiritual.
Datorită lui Silviu și celor ca el, portul popular, care reprezintă una dintre formele de cultură și identitate ale unui neam, nu este dat uitării, ba mai mult, este conștientizat ca fiind una dintre valorile noastre naționale – istoria și devenirea unei nații.
Horațiu Silviu Ilea, laureat al Galei „Top 10 Suceveni” 2018
Al patrulea film difuzat în cadrul galei l-a avut în prim-plan pe tânărul bucovinean Horațiu Silviu Ilea, considerat, la doar 29 de ani, unul dintre cei mai buni etnografi din România. Tânărul păstrător și cercetător al tradițiilor românești a venit îmbrăcat în costum popular bucovinean, s-a declarat încântat de atmosfera de la gală și a mulțumit familiei care l-a susținut, profesorilor de la universitate, colegilor de la Muzeul Țăranului Român, pe care i-a numit „a doua familie”, dar și studenților săi, de la care „învăț permanent cum să înveți”.
„Am primit o Bucovină frumoasă de la înaintașii noștri, pe care noi avem datoria să o păstrăm și să o dăm la fel de curată și frumoasă urmașilor noștri”, a afirmat Silviu Ilea.
