Tânărul care a accidentat mortal un biciclist și a fugit va fi cercetat în libertate după 24 de ore de arest

Accidentul mortal de la Arbore
Accidentul mortal de la Arbore

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, miercuri seară, fiind lovit din spate de un autoturism și proiectat în șanțul de la marginea drumului, unde a fost declarat și decedat. Cazul a pus probleme polițiștilor rutieri, șoferul părăsind locul faptei. A fost depistat după aproximativ patru ore, ascuns la domiciliul său, unde se afla și autoturismul VW Touareg, care prezenta avarii.
Pe 6 ianuarie, în jur de ora 20.30, Nicolai B., în vârstă de 49 de ani, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe drumul național din Arbore, pe direcția spre Iaslovăț, la ieșirea din Arbore, a fost lovit fatal de mașina care circula în spatele său. Pentru bărbatul de 49 de ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat la fața locului.
Imediat s-a format echipă operativă de cercetare, formată din polițiști de la Compartimentul Rutier Rădăuți și de la Serviciul Rutier Suceava.
În urma cercetării la fața locului s-a putut stabili marca și culoarea mașinii. La aproximativ patru ore de la accident, Ionuț Alexandru Strugari, în vârstă de 30 de ani, din Iaslovăț, a fost identificat la domiciliu, unde se afla și autoturismul VW Touareg implicat în accident, care prezenta avarii.
Tânărul are permis de conducere, nu era băut, dar chiar și așa nu are o situație juridică deloc roz.
El a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”. Miercuri noapte, pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în baza căreia a fost introdus în arestul poliției județene.
Joi, magistrații au decis că măsura controlului judiciar este suficientă, după expirarea ordonanței de reținere pentru 24 de ore. Din primele verificări ale polițiștilor rezultă că vinovăția producerii accidentului aparține în parte și biciclistului, care nu era echipat corespunzător pentru deplasarea pe timp de noapte. De remarcat că 2021 a început sub aceleași auspicii ca anul trecut, cu accidente mortale în care cad victime pietoni sau bicicliști. Au murit deja în acest an doi oameni, pietonul acroșat de tren la Rădăuți, respectiv biciclistul accidentat mortal la Arbore.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii