Tânărul acuzat de „pornografie infantilă” și „act sexual cu un minor” a fost arestat preventiv



Tânărul în vârstă de 22 de ani care a avut o relație de un an cu o fată de doar 14 ani a fost arestat pentru 29 de zile.
Vineri, la ora 16.00, la Postul de poliție Forăști s-a primit mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava pe numele lui Ionuț F., de 22 ani, din comuna Forăști, pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de „pornografie infantilă prin sisteme informatice” și „act sexual cu un minor”.
În jurul orei 17.00, cel în cauză a fost identificat la domiciliul părinților săi, a fost reținut și încarcerat în arestul IPJ Suceava.