Decizie procurori

Tânărul acuzat că a lovit cu piatra în față un polițist, reținut pentru 24 de ore



Tânărul acuzat că a lovit cu o piatră în față un polițist a fost reținut ieri pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar în cursul zilei de astăzi anchetatorii urmează să ceară instanțelor de judecată arestarea preventivă a respectivului.
Potrivit informaților furnizate de reprezentanții Parchetului rădăuțean, suspectul, Emanuel Motrescu (24 de ani), din Straja, s-a prezentat la poliție în cursul zilei de ieri, după ce în ultimele zile a fost dat dispărut de la domiciliu, polițiștii căutându-l de mai multe ori pentru a-l aduce la audieri și trimițându-i citații.
Fapta pentru care Emanuel Motrescu a fost încătușat s-a petrecut sâmbătă după-amiază, după ce un echipaj rutier de la Poliția Vicovu de Sus a urmărit în trafic două mașini ai căror șoferi nu au vrut să oprească la semnalele regulamentare.
Emanuel Motrescu, explică polițiștii, a fost identificat în persoana unuia dintre cei doi șoferi fugari, tânărul, care avea permisul reținut, încercând să se ascundă într-o gospodărie din apropierea locuinței lui.
În apărarea sa, tânărul susține că polițiștii nu aveau dreptul să pătrundă în curtea respectivă fără mandat de percheziție și că au folosit abuziv forța.
De cealaltă parte, anchetatorii precizează că respectiva gospodărie nu era împrejmuită și că au acționat legal, întrucât erau în urmărirea suspectului unei infracțiuni flagrante.
În documentele înaintate procurorilor se arată că Motrescu a luat o piatră de jos și l-a amenințat pe unul dintre polițiști, agentul Ionuț P., după care l-a lovit direct în față cu acea piatră.
În apărarea tânărului au intervenit rude ale acestuia, care i-au împiedicat pe polițiști să-l încătușeze, iar în încăierare unuia dintre agenți i-a căzut spray-ul iritant lacrimogen. Unul dintre membrii familiei Motrescu, mai susțin polițiștii, a luat acel spray și a pulverizat mai multe jeturi înspre polițiști.
Agenții au încercat să-i pună catușele tânărului în vârstă de 24 de ani, însă acesta i-a lovit și împins cu brațele, după care a încercat să îi lovească și cu o bucată de lemn de aproximativ trei metri.
Cei doi polițiști implicați în scandalul de sâmbătă după-amiază de la Straja au suferit leziuni pentru care necesită aproximativ o săptămână de îngrijiri medicale.



Recomandări

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest
Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Polițist reținut în arest pentru două infracțiuni, alături de un afacerist cu lemn anchetat în atacul asupra polițiștilor din Broșteni