Reușită

Tânără prinsă la trei zile după ce a furat 7500 de lei din casa unui consătean

O fată în vârstă de 19 ani s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind identificată la trei zile după ce a furat toți banii găsiți în casa unui consătean. Tânăra furase în jur de 7500 de lei, pătrunzând în locuința păgubitului prin escaladarea și spargerea unui geam. Duminica trecută, Ioan B., din orașul Frasin, a reclamat la poliție că i-a fost spartă casa, hoțul furându-i toți banii. După trei zile de cercetări, miercuri, polițiștii au identificat și hoțul, fiind vorba despre Cristina B., de etnie romă, localnică. După ce a intrat în casă pe geam, hoața a cotrobăit prin toate încăperile din casă, găsind în cele din urmă în sertarul din bucătărie lei și dolari canadieni. Deși a fost prinsă la puțin timp după comiterea faptei, fata, care va fi cercetată în stare de libertate, cheltuise deja o parte din bani.

Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv