Tânără lăsată fără poșetă, la intrarea în scara blocului



În noaptea de miercuri spre joi, la ora 02.48, Diana B., de 28 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că în timp ce se întorcea la domiciliu a fost acostată de o persoană necunoscută, care i-a luat poșeta pe care o avea asupra sa.
Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că miercuri, în jurul orei 21.00, reclamanta a mers la ziua de naștere a unei prietene, iar la ora 02.30, în timp ce se întorcea la domiciliu, la intrarea în scara blocului de pe bdul George Enescu, a fost acostată de un tânăr necunoscut, care i-a luat poșeta în care avea documente personale, bani și bijuterii, prejudiciul fiind de aproximativ 1.000 lei.
Cercetările continuă în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului.
„Polițiștii atrag atenția cetățenilor cu privire la faptul că odată cu încheierea sezonului cald când sunt vizate în general bijuteriile, infractorii își îndreaptă atenția către alte bunuri de valoare afișate la vedere și care pot fi ușor sustrase. Cel mai frecvent sunt sustrase gențile de pe umărul sau din mâinile femeilor care circulă prin zone izolate, neiluminate și la ore târzii. Recomandăm cetățenilor să evite astfel de situații și să ia toate măsurile preventive pentru a nu deveni victimele unor infracțiuni”, se precizează în comunicatul poliției.