Șocant

Tânără la volan, împușcată de trei tineri care vroiau să o tâlhărească



Pe această ulița s-a petrecut tâlhăria
Pe această ulița s-a petrecut tâlhăria

După ce, cu câteva luni în urmă, soția și fiica unui valutist din Siret erau executate în stil mafiot, fiind găsite împușcate în cap, în apartamentul lor, după ce acum câteva săptămâni, mașina unui polițist de frontieră din aceeași localitate, parcată chiar sub geamurile de la apartamentul acestuia, a fost incendiată în miez de noapte, la sfârșitul săptămânii trecute, tot în zona Siret, s-a petrecut o tentativă de jaf armat.
O tânără din Republica Moldova, cu reședința în municipiul Rădăuți, a fost atacată de trei indivizi chiar în timp ce se afla în mașina ei, iar unul dintre agresori a împușcat-o.
S-a întâmplat vineri seară, 8octombrie a.c., în satul Negostina, comuna Bălcăuți.
Anghelina P., în vârstă de 26 de ani, a venit în vizită la o rudă, împreună cu cei doi copii ai ei minori, ambii sub 5 ani.
În timp ce aștepta în mașina personală, un Mercedes, în fața casei rudei sale, trei tineri necunoscuți s-au apropiat de autoturism, iar unul dintre ei a deschis portiera și i-a cerut banii, amenințând-o cu un pistol.
Individul s-a uitat în poșeta pusă pe scaunul din dreapta față, însă nu a găsit bani.
În acel moment, tânăra a pornit motorul și a apăsat până la fund pedala de accelerație, demarând în trombă și încercând să plece din zonă.
Agresorul a rămas agățat de portiera mașinii pentru câteva secunde, însă în cele din urmă și-a dat drumul.
La scurt timp, tânăra a simțit o durere la coapsa dreaptă, iar când s-a uitat să vadă ce se întâmplă și-a dat seama că a fost împușcată.
Agresorul a tras asupra ei, prin portiera întredeschisă cu, cel mai probabil, un pistol cu bile de cauciuc.
Din fericire, a fost rănită doar superficial la picior, copiii scăpând nevătămați, însă îngrozitor de speriați.
Anghelina P. a ajuns în aceeași seară la spitalul orășenesc Siret și, aproape de miezul nopții, a fost trimisă și la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Medicii care au examinat-o au declarat că rana nu este una gravă, iar tânăra moldoveancă se poate întoarce la reședința din Rădăuți.
Cercetările în acest caz au fost preluate de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de tâlhărie, în vederea identificării autorilor”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Ieri, la Negostina, chiar pe ulița pe care s-a întâmplat tentativa de jaf armat, sătenii dădeau din umeri.
Prin sat, oamenii mai auziseră câte ceva.
Pe ulița respectivă, însă, nimeni nu auzise și nu văzuse nimic, oamenii fiind parcă speriați să vorbească despre tentativa de jaf armat de vineri seară.


Polițiștii îi caută acum pe cei trei tâlhari de la Negostina
Polițiștii îi caută acum pe cei trei tâlhari de la Negostina
Pe această ulița s-a petrecut tâlhăria
Pe această ulița s-a petrecut tâlhăria


Recomandări

Încă trei tineri în arest sub acuzația că au participat la un atac dat ca-n filmele cu mafioți într-o răfuială legată de droguri

Încă trei tineri în arest sub acuzația că au participat la un atac dat ca-n filmele cu mafioți într-o răfuială legată de droguri
Încă trei tineri în arest sub acuzația că au participat la un atac dat ca-n filmele cu mafioți într-o răfuială legată de droguri

O tânără mamă, medic rezident, înjunghiată cu un briceag de soț, de față cu cei doi copii mici ai celor doi

O tânără mamă, medic rezident, înjunghiată cu un briceag de soț, de față cu cei doi copii mici ai celor doi
O tânără mamă, medic rezident, înjunghiată cu un briceag de soț, de față cu cei doi copii mici ai celor doi