O tânără din municipiul Rădăuți, chelneriță la barul unui hotel din localitate, a reclamat la poliție că e hărțuită sexual de unul dintre bodyguarzii localului. Deși sunt angajați la firme diferite, cei doi sunt colegi de serviciu.
Propuneri indecente, prin telefon, în miez de noapte Reclamanta, în vârstă de 26 de ani, le-a spus oamenilor legii că toată povestea a început în luna septembrie a acestui an, atunci când agentul de pază respectiv, G.S., în vârstă de 30 de ani, a sunat-o pe telefonul mobil, deși ea nu îi dăduse numărul, și i-a propus să înceapă o relație cu el.
Tânăra, care este și însărcinată, susține că i-a explicat bodyguardului că are prieten și că nu e interesată de oferta acestuia.
Din acel moment, le-a povestit chelnerița anchetatorilor, a început să fie terorizată de agentul de pază, enervat la culme, explică tânăra, de faptul că a fost refuzat.
„A început să mă sune în fiecare zi, de multe ori, uneori la ore târzii în noapte, făcându-mi avansuri cu conotații sexuale”, mărturisea chelnerița în plângerea făcută împotriva bodyguardului.
„Te desfigurez”… „îți rup capul” Tânăra a povestit că, după telefoanele obscene de la miez de noapte, au început să apară și mesajele de amenințare pe telefonul mobil.
Nici schimbarea numărului de telefon nu l-a ținut la distanță pe agentul de pază, care a reușit să-i afle noul număr și să continue să o terorizeze. Tonul mesajelor și telefoanelor primite de la colegul de serviciu devenea de la o zi la alta tot mai violent, ajungându-se la amenințări de genul „te desfigurez”, „îți rup capul” etc..
Chelnerița spune că agentul de pază a început să-i terorizeze la telefon și prietenul, făcându-l pe acesta „bulangiu” și amenințându-l cu bătaia.
La un moment dat, povestește tânăra, i-a spus agentului de pază că dacă nu va înceta cu telefoanele de amenințare îl va reclama la poliție, însă acesta i-a răspuns că are relații peste tot și nu are ce să-i facă, oferindu-i o singură soluție: să facă sex cu el.
Varianta bodyguardului Coșmarul telefoanelor de amenințare avea să continue și în lunile următoare, bodyguardul sunând-o pe telefonul mobil și pe o nepoată în vârstă de 13 ani de-a chelneriței, cerându-i minorei să-i transmită mătușei sale fel de fel de mesaje obscene.
Chelnerița susține că, de multe ori, a fost amenințată chiar de față cu prieteni de-ai ei și că a înregistrat o parte din convorbirile telefonice pe care le-a avut cu bodyguardul.
De cealaltă parte, agentul de pază neagă toate acuzațiile și spune că reclamanta i-ar fi cerut să-l amenințe pe bărbatul care a lăsat-o însărcinată, pentru a scoate de la acesta 1500 de euro, pentru acest serviciu urmând să primească 500 de euro.
Bărbatul incriminat a susținut că a fost reclamat pentru hărțuire sexuală din răzbunare.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din Rădăuți, dosarul urmând să ajungă pe birourile procurorilor din localitate.
De ce hărțuirea sexuală nu „prinde” la suceveni Potrivit Codului Penal, hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă ne luăm după statistici, însă, în județul Suceava, această infracțiune nu prea face victime, în ultimii trei ani, de exemplu, fiind înregistrare doar câteva reclamații.
Psihologul Dacian Tudose e de părere că fenomenul hărțuirii sexuale e prezent și în Suceava și face victime atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților
„În ciuda faptului că suntem o țară orientată spre mentalitatea occidentală, rămânem totuși într-o bună măsură tributari unor stereotipuri specifice societăților conservatoare. Acest lucru se reflectă în special în două direcții. Pe de o parte, temându-se de oprobriul public, victimele hărțuirii sexuale se feresc să facă publice asemenea experiențe, considerând că mai mult au de pierdut, decât de câștigat. În al doilea rând, în mentalul românesc tradițional deschiderea bărbatului către diferite experiențe intime ocazionale nu este considerată neapărat un fapt negativ. De exemplu, în limbajul cotidian mulți români vor spune despre un bărbat care face avansuri persoanelor de sex opus într-un mod accentuat că este „un crai”.
Se constată că nu există neaparat o nuanță peiorativă, ba chiar o oarecare indulgență față de comportamentul celui numit în acest fel. Mai există o expresie care întărește această idee. Se spune în popor că atunci când unui bărbat îi cade jos pălăria el o ridică, o scutură și pleacă. Tâlcul acestei postulat ar fi următorul: un bărbat chiar dacă este descoperit ca fiind infidel, nu neapărat va suferi oprobiul social. Această indulgență a societății față de cei care se angajează în legături intime ocazionale favorizează apariția fenomenului hărțuirii sexuale pentru că, tot potrivit unei ziceri din popor, la urma urmei, ”, explică psihologul.





