La spital

Tânără din Suceava, luată cu ambulanța de pe plaja din Eforie Nord cu simptome de Covid

Pacienta a fost preluată de SMURD Constanța
Pacienta a fost preluată de SMURD Constanța

O tânără în vârstă de 28 de ani, din județul Suceava, a fost luată cu ambulanța de pe plaja din Eforie Nord cu simptome de Covid-19. Femeia a acuzat stări de vomă și lipsa mirosului, motiv pentru care amicii cu care venise pe litoral au solicitat sprijin de specialitate. Tânăra avea și temperatură de 37,7 grade, motiv pentru care după ce a fost evaluată medical a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
”Paramedicii SMURD din Eforie Nord au fost solicitați de salvamari să intervină la o persoană care acuza stare de rău pe plajă. Colegii s-au deplasat cu șenilata și au preluat o persoană de sex feminin pe care au transportat-o la cort și unde a fost evaluată medical. Întrucât prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus a fost solicitat în sprijin un echipaj de prim ajutor, care a venit și a transportat pacienta la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța”, a declarat Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Femeia a mers la mare cu soțul, copiii, cu mama și cu sora ei. Au ajuns sâmbătă, iar de a doua zi s-au simțit rău atât ea, cât și sora ei. Urmează ca DSP Constanța să efectueze o anchetă epidemiologică, iar persoanele cu care a intrat în contact tânăra vor fi testate la rândul lor și, cel mai probabil, vor fi trimise acasă sau internate, în funcție de rezultat.

Recomandări

Spitalul din Suceava este în top la extragerea cheagurilor de sânge din creier după AVC și la coadă la finanțarea de la Ministerul Sănătății pentru acest tratament

Patru persoane au intrat peste un tânăr care locuia în Rădăuți, l-au bătut și i-au luat diferite bunuri, posibil și droguri

Un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Rădăuți a decis să emită pe numele celor patru mandatele de arestare pentru 30 de zile
Un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Rădăuți a decis să emită pe numele celor patru mandatele de arestare pentru 30 de zile

Fundația Umanitară Nord 2001 solicită ajutorul comunității pentru sprijinirea unui tânăr în vârstă de 20 de ani diagnosticat cu cancer osos

Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită – doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020

Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită - doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020 Foto formaremedicala.ro

Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită - doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020
Pandemia de Covid-19 a înghețat depistarea cazurilor noi de hepatită - doar un caz nou înregistrat în 2021 și nici unul în 2020