Tragedie

Tânără de 19 ani, moartă în urma unui avort



– Sub pretextul că vrea să-și petreacă sărbătorile de iarnă cu mama sa și concubinul acesteia, o tânără de 19 ani a venit la Siliștea-Liteni să scape de sarcină
O tânără în vârstă de 19 ani a murit în urma unui avort provocat, terifiantul eveniment petrecându-se la Siliștea-Liteni, în noaptea de miercuri spre joi.
Din informațiile pe care le deținem, victima, Alina H., venise de câteva zile la Liteni, să petreacă, chipurile, Sărbătorile de iarnă, împreună cu mama sa și cu concubinul acesteia. Până atunci, tânăra stătuse împreună cu bunicii ei, în comuna botoșăneană Vorona.
Se pare că nimeni nu a știut adevăratul motiv al așa-zisei vizite la Liteni a tinerei, care, aveau să afle ulterior medicii, ascundea o sarcină de aproximativ cinci-patru luni.
Cert e că acum câteva nopți, tânăra a apărut plină de sânge și i-a spus mamei sale și concubinului acesteia să sune la Salvare, pentru că se simte foarte rău. Din nefericire, Alina H. nu a mai putut fi salvată, decedând înainte de sosirea ambulanțierilor.
Medicii legiști care au făcut necropsia cadavrului tinerei au stabilit că aceasta a murit din cauza unei infecții puternice în urma unui avort provocat petrecut cu puțin timp înainte.
Din câte se pare, victima a avortat de una singură sau ajutată de o terță persoană. Lucrurile s-au complicat, însă, iar rănile Alinei H. s-au infectat. De frică să nu se afle că a fost însărcinată, tânăra a preferat să îndure durerea.
La Poliția Liteni, ieri după-amiază, nu se știa nimic despre acest caz. Cel puțin, așa susținea unul dintre polițiștii de acolo, al cărui nume nu am reușit să-l aflăm pentru că, așa cum ne-a spus înainte de a ne închide telefonul în nas, „nu contează”.



Recomandări

Tânăra artistă Ana Maria Baltariu lansează primul album discografic, „Dragostea leac nu are”, sâmbătă, la Casa de Cultură Gura Humorului

Tânăra artistă Ana Maria Baltariu lansează primul album discografic, „Dragostea leac nu are”, sâmbătă, la Casa de Cultură Gura Humorului
Tânăra artistă Ana Maria Baltariu lansează primul album discografic, „Dragostea leac nu are”, sâmbătă, la Casa de Cultură Gura Humorului