Nepăsare

“Tânăra bebeluș” a ajuns acum patru luni la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Medicii au trimis-o acasă



După externare Adina, va fi dusă într-un centru de plasament pentru copii, deși a trecut de vârsta majoratului
După externare Adina, va fi dusă într-un centru de plasament pentru copii, deși a trecut de vârsta majoratului

Tânăra de 19 ani și doar 16 kilograme, Adina Macoveiciuc, al cărei caz a șocat o țară întreagă, inclusiv pe medicii de la Spitalul “Sf. Maria” din Iași, care spun că nu au văzut așa ceva în viața lor, a ajuns în urmă cu câteva luni și la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, însă aici medicii nu au vrut să o interneze, pe motiv că nu au ce să-i facă.
Mărturisirea aparține medicului Alexandru Paziuc, șeful Spitalului de Psihiatrie de la Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost cel care a descoperit acest caz și, după ce a văzut că specialiștii de la Spitalul Suceava ridică din umeri, a luat legătura cu un doctor pediatru de la Iași și a trimis-o pe „tânăra bebeluș” la Spitalul “Sf. Maria”, unde fata a început să mănânce și altceva în afară de lapte și apă cu zahăr, cum a hrănit-o în toți acești 19 ani mama sa. La spitalul ieșean, starea Adinei pare să se îmbunătățească, tânăra crescând deja în greutate cu un kilogram.
Doctorul Paziuc ne-a mărturisit ieri că nu poate înțelege cum nimeni nu a făcut nimic în toți acești ani și toți au lăsat-o pur și simplu pe fata din Moldovița să se stingă cu zile. Șeful spitalului câmpulungean de psihiatrie i-a trimis în urmă cu câteva luni o adresă primarului din Moldovița, explicându-i situația gravă în care se afla tânăra care arată ca un copil de 6-7 ani și gândește ca unul de 3 ani, însă nici o reacție.
Mama Adinei se tratează de peste 30 de ani de schizofrenie
„În contextul bolii delirante de care suferă, pacienta Silvia Macoveiciuc nu-și îngrijește corespunzător fiica, ce este alimentată doar cu lapte, prezintă alopecie carențială, edentație, cașexie, retard mintal ușor și tulburări de relaționare. Această atitudine se încadrează din punct de vedere social în categoria relelor tratamente aplicate minorului, prin neglijare fizică și psihică. Vă subliniem că neglijarea fizică și afectivă începând din copilărie constituie premisele unor boli somatice și psihice grave”, se arată în documentul transmis edilului Traian Ilieși, în data de 16 iulie 2013. O lună mai târziu, șeful Spitalului de Psihiatrie de la Câmpulung Moldovenesc reușește să le convingă pe rudele Adinei de necesitatea internării copilei la Spitalul Suceava, pentru evaluare și tratament. Aici, surpriză: medicii nici n-au vrut să audă de caz. „Au spus că-i depășește și au trimis-o înapoi acasă”, spune cu regret medicul.
Doctorul Alexandru Paziuc a aflat de acest cutremurător caz în timp ce echipa mobilă pe care a dezvoltat-o, respectiv un serviciu comunitar de evaluare și monitorizare a persoanelor cu dizabilități, care se deplasează la pacienții cu probleme aflați în evidență, a mers acasă la Silvia Macoveiciuc, mama schizofrenică a Adinei: “O tratăm pe mamă de peste 30 de ani. În luna mai, când a încetat să-și mai ia tratamentul, ne-am deplasat la domiciliul ei. Am auzit că are acasă un copil cu handicap și i-am dus o cutie cu bomboane. Atunci am aflat că fetița nu se hrănește decât cu lapte și apă cu zahăr”.
În spital, la Iași, Adina a descoperit gustul pâinii și are deja preferințe culinare: prunele și piureul cu carne
Adina e singura dintre cei șapte copii ai familiei Macoveiciuc care nu s-a dezvoltat normal. Are chiar o soră geamănă, care merge la școală și este ca toate fetele de vârsta ei. La 19 ani, Adina are 16 kilograme și nu s-a hrănit cu altceva decât lapte și apă cu zahăr. În șocantul caz al copilei ajunse zilele trecute la un spital din Iași, în stare critică, un crunt adevăr iese la iveală: autoritățile știau toată povestea de ani de zile, însă nimeni nu a făcut nimic. Acum, dau vina unii pe alții, ajungând să o învinovățească chiar pe biata copilă.
În spitalul „Sf. Maria” din Iași, Adina, care arată ca un copil de 6-7 ani, și gândește ca unul de 3 ani, a început să mănânce. A descoperit gustul pâinii și are deja preferințe culinare: prunele și piureul cu carne. În câteva zile de la internare, Adina a crescut deja în greutate cu un kilogram.
După apariția poveștii tulburătoare a “tinerei bebeluș” de la Moldovița în ziare și pe la televiziuni, autoritățile au sărit ca arse și au început să caute vinovați.
În comuna în care locuiește familia Adinei, de la primar la asistent social, medic și preot, știau cu toții povestea fetei.
După externare va fi dusă într-un centru de plasament pentru copii, deși a trecut de vârsta majoratului
„Odată ce-i sub îngrijirea părinților, a fraților, nu puteam să mă duc eu și să întreb «Cu ce o hrănești?». Nu pot să merg la nimeni în casă și să întreb «Ce-i dai de mâncare la copil?»”, se justifică primarul Traian Ilieși.
„Asta e o tâmpenie, că nu mânca altceva decât lapte și apă cu zahăr. Eu am văzut-o în cârcă la maică-sa, când mânca banane. Este un copil cu sechele, așa s-a născut. Dintotdeauna a fost albă ca hârtia. Este al doilea născut dintr-o sarcină gemelară și, probabil, a fost un furt intrauterin. Una a fost mai dezvoltată, iar cealaltă mai prăpădită”, se apără și medicul de familie Sorina Rusu.
Dacă autoritățile din Moldovița încearcă să se spele pe mâini, rudele o găsesc vinovată chiar pe fata de 19 ani. „I-am dat de toate, ce n-am eu? Dacă era smântână deasupra laptelui nu mânca. I-am dat banană și n-o vrut. Ciocolată n-o vrut și gata. Eu mă mir că mănâncă acum. Mereu am zis că asta moare cu zile, nu rezistă mult dacă bea doar o cană de lapte pe zi”, spune Vasile Macoveiciuc, tatăl Adinei.
În 2009, Adina a fost încadrată cu grad de handicap, iar ajutorul financiar oferit de stat, 600 de lei lunar, a fost luat inițial de o soră de-a ei mai mare, apoi de către soțul acesteia din urmă, Nicolae Parînjec. Deși are o gospodărie frumoasă, a lăsat-o pe copilă să locuiască în casa modestă a mamei ei, bolnavă psihic, și alături de un tată bătrân, bolnav și cu o pensie de mizerie. Acum, e supărat că trebuie să răspundă în fața autorităților și vrea să dea în judecată presa pentru că ar fi denaturat adevărul.
Pe numele lui Nicolae Parîjnec a fost întocmit un dosar penal pentru rele tratamente minorului. Pe lângă poliție, pe fir a intrat și Prefectura, Direcția de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, dar și Protecția Copilului Suceava. Aceștia din urmă arată că la finalul anchetei cumnatul Adinei își va pierde cu siguranță statutul de însoțitor, în timp ce părinții ar putea fi decăzuți din drepturi. „Copila va mai sta în spitalul din Iași două săptămâni. După externare, va fi dusă direct într-un centru de plasament pentru copii, deși are 19 ani”, a anunțat ieri Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
La această oră, mama Adinei este internată în Spitalul de Psihiatrie de la Câmpulung Moldovenesc, unde va mai rămâne o perioadă.
Doctorul Paziuc se teme că „tânăra bebeluș” va suferi și mai mult dacă va fi dată în plasament
Doctorul Paziuc se teme că „tânăra bebeluș” va suferi și mai mult dacă va fi închisă într-un centru de reabilitare, cum intenționează autoritățile, deoarece pe lângă mâncare copila are nevoie și de afecțiunea părinților. El este de părere că mama poate să-și îngrijească fiica atâta vreme cât își ia corect medicația și este supravegheată îndeaproape de instituțiile statului.
„În secolul XXI demersurile sunt pentru dezinstituționalizare. Ideea este de a oferi un serviciu la domiciliu, de a monitoriza atât mama, cât și copilul, iar noi, profesioniștii, să găsim soluții la problemele care apar pe parcurs. Familia joacă un rol important în evoluția unei persoane. Fetița poate va mai recupera din punct de vedere medical anii pierduți, însă nu își va reveni niciodată mental dacă va fi luată de lângă părinți, așa cum sunt ei”, spune medicul.
Prefectura Suceava a dispus înființarea unei comisii mixte de control în acest caz
Prefectura Suceava a dispus vineri înființarea unei comisii mixte de control în cazul Adinei Macoveiciuc, verificările vizându-i pe medicul de familie și asistentul social, dar și pe primarul din Moldovița.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, vineri, că a dispus constituirea unei comisii mixte de control care să verifice dacă s-au respectat atribuțiile legale ale tuturor celor implicați în acest caz.
El a precizat că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care s-a autosesizat în acest caz și a declanșat o anchetă, poate verifica doar dacă medicul de familie și-a îndeplinit atribuțiile, el menționând că a dispus extinderea acestor verificări.
„Am lărgit verificările. Trebuie să vedem dacă s-au respectat atribuțiile atât de către primar, de asistentul social, de medicul de familie și de însoțitor”, a spus prefectul.
În urmă cu un an, Prefctura a cerut asistenților sociali să meargă pe teren și să nu facă muncă doar din birou.
Sinescu a explicat că situația în care a ajuns fata respectivă a fost determinată de faptul că unele instituții nu și-au îndeplinit atribuțiile și responsabilitățile, iar comisia constituită urmează să stabilească motivele pentru care fata nu a fost ajutată până acum.
„Poate și însoțitorul fetei putea spune că nu se poate descurca și că ar trebui ca fata să fie luată în grija autorităților”, a mai spus prefectul.
El a estimat că rezultatele anchetei acestei comisii ar putea fi făcute publice luni sau marți.


Dr. Alexandru Paziuc
Dr. Alexandru Paziuc
După externare Adina, va fi dusă într-un centru de plasament pentru copii, deși a trecut de vârsta majoratului
După externare Adina, va fi dusă într-un centru de plasament pentru copii, deși a trecut de vârsta majoratului


Recomandări

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești
Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești