Elogiu

Tânără arhitectă din județ, răsplătită cu premiul Institutului Regal al Arhitecților Britanici



Ruxandra Maszni
Ruxandra Maszni

O tânără de 26 de ani, din județul Suceava, proaspăt absolventă de Arhitectură, a fost distinsă cu premiul de excelență din partea Institutului Regal al Arhitecților Britanici (RIBA), premiu menit să elogieze talentul studenților viitori arhitecți.
Ruxandra Maszni a fost recompensată în cadrul ceremoniei de la sfârșitul anului academic de către Dominic Gaunt, președintele filialei RIBA Hampshire, reprezentată de aproape 900 de arhitecți, care acordă această distincție anual, unui singur absolvent de Arhitectură din regiunea Hampshire.
Ruxandra a studiat la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava și la Colegiul Richmond upon Thames (Londra, Anglia). A continuat cu arhitectura la Universitatea Brighton tot din Marea Britanie, iar studiile de master le-a urmat la Universitatea Portsmouth. În Marea Britanie, calificarea de arhitect se obține după cel puțin șapte ani de școlarizare.
La Portsmouth, Ruxandra a studiat alături Ani Hadzhipetrova, câștigătoare a unui premiu din partea Institutului Regal al Arhitecților Britanici Hampshire în 2017.
„De 50 de ani, distincțiile și premiile Institutului Regal al Arhitecților Britanici au sprijinit și recompensat arhitectura de calitate din Marea Britanie și din întreaga lume, indiferent de forma, dimensiunea sau bugetul acesteia. Proiectele reușite reflectă schimbările și elementele inovatoare din arhitectură, dar, în esență, sunt expresia responsabilității pentru proiectarea și realizarea de clădiri și spații menite să îmbunătățească și să sporească calitatea vieții oamenilor”, arată Institutul Regal al Arhitecților Britanici.
Proiectul Ruxandrei
Juriul evaluator a fost impresionat de proiectul Ruxandrei, „The Birkenhead Festival City”, un studiu de doi ani asupra rolului luminilor colorate în spațiile urbane și cum pot acestea fi folosite pentru a putea conecta orașele învecinate Liverpool și Birkenhead.
„Întrebarea de la care am plecat a fost ce i-ar determina pe oameni să viziteze orașul Birkenhead, când orașul Liverpool are destule locuri pentru a-i satisface? Scopul a fost să scot în evidență culturile ambelor orașe și, pentru Birkenhead, să creez locuri de muncă și infrastructură”, a arătat Ruxandra.
„Festival City”, proiectat de Ruxandra pentru revitalizarea orașului Birkenhead și conectarea lui cu Liverpool, se află în sens opus centrului orașului Liverpool de pe coasta Mersey, în jurul unei rețele de docuri.
Ruxandra a proiectat o serie de construcții ușoare, temporare, foarte atractive din punct de vedere al formelor și amplasării lor, colorat iluminate, care se reflectă și care dau impresia că docurile sunt însuflețite, promițând mister și distracție.
Dominic Gaunt a descris proiectul Ruxandrei ca fiind “excepțional de minuțios. Nivelul detaliilor din fiecare punct al proiectului este impresionant”.


Tânără arhitectă din județ, răsplătită cu premiul Institutului Regal al Arhitecților Britanici
Tânără arhitectă din județ, răsplătită cu premiul Institutului Regal al Arhitecților Britanici
Tânără arhitectă din județ, răsplătită cu premiul Institutului Regal al Arhitecților Britanici
Tânără arhitectă din județ, răsplătită cu premiul Institutului Regal al Arhitecților Britanici
Ruxandra Maszni
Ruxandra Maszni


Recomandări

O suceveancă studiază Criminalistica la una dintre cele mai bune universități din Marea Britanie, pentru a deveni detectiv

Ruxandra Seniuc va studia Criminalistica la una dintre cele mai bune universități din Marea Britanie, pentru a deveni detectiv
Ruxandra Seniuc va studia Criminalistica la una dintre cele mai bune universități din Marea Britanie, pentru a deveni detectiv