Conflict

Tânăr snopi în bătaie de un grup de indivizi cu care se certase



Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Gura Humorului, a ajuns la Reanimarea Spitalului Județean cu multiple traumatisme după ce a fost snopit în bătaie de un grup de indivizi cu care s-a certat în urmă cu ceva vreme. Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în fața unui bar din oraș.
Victima, Robert T., povestește că 7 sau 8 indivizi l-au atacat cu pari după ce a ieșit dintr-un bar împreună cu un prieten de al său. Indivizii erau atât de nervoși, încât nici intervențiile cumnatului victimei și ale tatălui acesteia nu au avut vreun efect. Singurii care au reușit să pună capăt violențelor au fost polițiștii, chemați de localnici.
Robert T. spune că este în conflict cu bătăușii, însă nu a vrut să precizeze care sunt motivele pentru care s-a certat cu indivizii. „Eu nici nu îmi aduc aminte foarte bine cum s-a terminat totul… M-au bătut de am căzut și nu am mai știu ce e cu mine. Prietenul meu, cumnatul și tata, nu au avut ce face, că erau prea mulți, noroc că a venit poliția”, povestește tânărul.
Acesta a fost ieri dimineață transferat de la Reanimare în Secția de Chirurgie, unde va mai rămâne câteva zile. Medici spun că evoluția stării pacientului este bună în urma aplicării tratamentului din spital și că acesta nu are leziuni interne.



Recomandări

Anchetă în bătaie de joc: nimeni nu a răspuns de mai bine de cinci ani în cazul unui paznic bătut măr de câțiva indivizi

Tânăr călcat cu tractorul și bătut până la inconștiență de mai mulți indivizi care l-au atacat cu bâte și arme de vânătoare

Tânărul, care lucra ca zilier la ferma unui localnic, a fost aproape omorât în bătaie
Tânărul, care lucra ca zilier la ferma unui localnic, a fost aproape omorât în bătaie

Șase indivizi, trimiși în judecată pentru snopirea în bătaie a doi șoferi de microbuz

Doi indivizi, tată și fiu, trimiși în judecată după ce au snopit în bătaie doi bărbați și i-au amenințat pe cunoscuții acestora