Fără permis

Tânăr rănit grav, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea

Un tânăr a fost grav rănit, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care a conducea și s-a izbit într-un cap de pod. El a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat în stare gravă la spital, polițiștii constatând în urma verificărilor că nu avea permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 11.20, pe un drum județean la ieșirea din localitatea Capu Câmpului. În timp ce conducea o motocicletă marca Suzuki, un tânăr de 20 de ani, din comună, a pierdut controlul asupra direcției de mers din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a lipsei de experiență în conducere, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un șanț, izbindu-se în capul unui podeț. În urma impactului tânărul de 20 de ani a fost grav rănit, fiind preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Spitalul Județean Suceava. La Unitatea de Primire Urgențe a spitalului medicii l-au diagnosticat pe tânăr cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, hematom epicranian parietal stânga, pneumotorax stânga și pneumoperitoneu, el rămânând internat în secția de Terapie Intensivă a spitalului.
Tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

Recomandări

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava