Un tânăr în vârstă de 18 ani, care se deplasa pe un motoscuter, a ajuns la spital cu leziuni grave, după ce a fost lovit de o mașină scăpată de sub control. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 18.15, pe drumul județean 178E, în comuna Botoșana.
Din cercetările oamenilor legii rezultă că Gheorghe R., în vârstă de 24 de ani, din Botoșana, aflat la volanul unui autoturism, a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta, cauză din care a scăpat mașina de sub control, derapând și intrând pe contrasens, unde a lovit un motoscuter condus de Grigore S., un tânăr de 18 ani, și el din Botoșana.
Tânărul, care nu avea permis de conducere sau atestat de absolvire a unui curs de legislație rutieră și care nu purta cască de protecție, a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean Suceava. Medicii l-au diagnosticat cu fractură de femur și un traumatism cranio-cerebral minor, victima urmând a avea nevoie de zeci de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.





