Tentativă de omor

Tânăr înjunghiat de mai multe ori după un conflict pornit într-un restaurant din Suceava și continuat în stradă



Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis în judecată un inculpat minor, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, după o gravă agresiune petrecută în stradă, în municipiul Suceava.
Scenele violente s-au petrecut în noaptea de 2 noiembrie, când două grupuri de câte trei tineri au avut un conflict în incinta restaurantului La Radu. Tinerii se cunoșteau, iar doi dintre ei aveau un conflict mai vechi. Tânărul care avea să comită tentativa de omor era în stare avansată de ebrietate, a rezultat din anchetă.
Spiritele au degenerat grav imediat după ce tinerii din cele două grupuri au ieșit afară, unii după alții.
Conform anchetei, inculpatul s-a apropiat din spate de persoana vătămată și, cu cuțitul tip briceag pe care îl avea asupra sa, i-a aplicat acesteia un număr de trei lovituri în zona dorsală.
Simțind înțepăturile, Dumitru Marius P., a luat-o la fugă, însă agresorul l-a urmărit și a reușit să-l ajungă.
„A ajuns după o scurtă distanță în spatele său și a încercat să-i aplice o nouă lovitură cu același cuțit. Persoana vătămată s-a întors cu fața către acesta și a observat gestul violent, a ridicat mâna pentru a se apăra, astfel că o nouă lovitură ce urma să-i fie aplicată într-o zonă superioară a corpului a fost recepționată de victimă la mâna stângă. Persoana vătămată și-a continuat apoi fuga către stația de autobuz din apropiere, loc unde se aflau mai multe persoane, a fost urmărită de către inculpat, însă acesta nu a mai reușit să-i aplice alte lovituri”, au descris procurorii scenele de coșmar.
Scenele au fost observate de mai mulți martori care s-au aflat în stradă, unul dintre ei sunând la 112.
Tânărul înjunghiat a ajuns la spital, cu trei plăgi tăiate în zona toracelui, nepenetrante, și o plagă tăiată la unul din degetele mâinii stângi, suferite în timpul autoapărării. Leziunile au necesitat în vederea vindecării un număr total de 11-12 zile de îngrijiri medicale. Aceste leziuni nu i-au pus direct în primejdie viața tânărului, însă modul în care a acționat autorul a fost cu intenția de a suprima viața victimei, au apreciat procurorii.
Inculpatul, Abel Samuel P., va fi judecat în stare de libertate pentru tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar dosarul a fost înregistrat deja pe rolul Tribunalului Suceava.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap