Pompierii au intervenit duminică, în jurul orei 11:00, pentru salvarea unui tânăr rămas încarcerat într-un autoturism taxi implicat într-un accident, la intrare în municipiul Suceava dinspre Moara, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Tânărul accidentat, care a fost scos din mașină de pompierii de la Descarcerare și transportat cu o ambulanță SMURD la Urgențele Spitalului Județean, era chiar șoferul de taxi, Florin S., în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgoiești.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției județene, inspectorul principal Ionuț Epureanu, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, pe DJ 209 C.
Taximetristul a călcat prea tare pedala de accelerație și, la intersecția cu șoseaua de centură, a derapat, nu a mai putut redresa mașina și s-a izbit de un parapet metalic din partea dreaptă a drumului.
Din fericire, la spital, medicii care l-au investigat au concluzionat că taximetristul a suferit leziuni ușoare, necesitând trei zile de îngrijiri medicale.
Tânăr încarcerat într-un autoturism taxi
