Tânărul în vârstă de 21 de ani din Pătrăuți ajuns în comă la spital după ce a fost luat pe sus de o Dacie a căzut victimă unor puști care au fost la o petrecere, au băut și apoi și-au pus în gând să ajungă acasă cu o mașină furată.
Șocanta poveste începe în noaptea de luni spre marți, când trei tineri din municipiul Rădăuți, doi dintre ei minori, au ajuns în comuna Pătrăuți.
În jurul orei 2,30, aceștia s-au gândit să fure o mașină, pentru a avea cu ce să plece spre casă, și au spart un autoturism Dacia parcat pe un drum comunal. La volanul mașinii s-a urcat Iosif Aiordăchioaie, în vârstă de 16 ani. Înainte de ieșirea din Pătrăuți, însă, Dacia condusă de adolescent l-a izbit violent pe Lucian P., un tânăr în vârstă de 21 de ani din localitate, care mergea pe marginea șoselei. Șoferul de 16 ani și-a continuat deplasarea, luând-o pe un drum secundar, după care a abandonat mașina și fugit din zonă, împreună cu cei doi prieteni, unul de 15 ani și unul de 19 ani.
Din păcate, tânărul de 21 de ani a ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava în stare foarte gravă, în comă de gradul III. El a fost diagnosticat cu leziuni foarte grave la nivelul capului, având hemoragie cerebrală. Ieri, medicii se declarau foarte rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale acestuia, starea sa putându-se agrava de la o oră la alta.
Autorul accidentului, arestat
La aproximativ 12 ore de la accident, polițiștii au reușit să-l identifice pe autor. Verificat cu etilotestul, acesta avea alcoolemia 0, însă, susțin anchetatorii, există probe certe că cei trei au consumat băuturi alcoolice.
Cu un noian de infracțiuni pe numele său („furt calificat”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „vătămare corporale gravă din culpă” și „părăsirea locului accidentului”) acesta a fost reținut mai întâi pentru 24 de ore.
Ieri, procurorii l-au prezentat în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Magistrații Judecătoriei Suceava și-au însușit propunerea, emițând pe numele acestuia mandat de arestare pe o perioadă de 19 zile.