Lângă podul de la Bazar

Tânăr dispărut de acasă de o săptămână, găsit înecat în râul Suceava

Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului

Descoperire macabră, ieri dimineață, pe râul Suceava, la aproximativ 500 de metri în amonte de podul de la Bazar, unde un pescar a dat peste trupul neînsuflețit al unui bărbat. Cercetările ulterioare ale poliției au arătat că ar fi vorba de un tânăr în vârstă de 18 ani din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, tânăr dat dispărut de aproximativ o săptămână.
Puțin după ora 8.00, un apel la 112 a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava că pe râul Suceava, în zona fostei fabrici de sticlă, la aproximativ cinci metri de mal, plutea un cadavru.
Un echipaj al Detașamentului de Pompieri Suceava a ajuns imediat la fața locului, trupul neînsuflețit fiind tras către mal cu ajutorul unei căngi.
„Eram la pește, coboram spre pod, iar la un moment dat l-am văzut… era cu fața în jos, se vedea hanoracul în cap, am început să tremur… am pus mâna pe telefon și am sunat la 112 ”, povestea la fața locului Ionuț Marmuleac, tânărul care a făcut macabra descoperire. Zona a fost asigurată imediat de polițiști și de un jandarm, până la sosirea specialiștilor de la criminalistică.
Echipa de criminaliști, condusă de comisarul-șef Ioan Halaicu, șeful Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava, a trecut imediat la cercetări. S-a încercat găsirea unor elemente de identificare a cadavrului, însă acestea nu existau. Paznicii șantierului de la podul de peste râul Suceava nu îl văzuseră pe tânăr prin zonă, iar cel decedat nu părea a fi un om al străzii ori un cioban din zonă. Polițiștii au verificat apoi pe la colegii de la subunitățile din zonă dacă nu au persoane date dispărute. Un tânăr în vârstă de 18 ani figura ca dispărut de la finele lunii trecute, însă inițial nu s-a mers pe această variantă, bărbatul înecat părând a fi mai în vârstă.
După câteva ore avea să se constate însă că era vorba chiar de tânărul în vârstă de 18 ani, trupul său fiind deformat după ce, apreciază legiștii, a stat în apă patru-cinci zile.
Nu sunt indicii că ar fi vorba de o moarte violentă
Din ancheta poliției rezultă că tânărul decedat este Marius Duțuc, de 18 ani, din cartierul Burdujeni. El era dat dispărut de familie de mai bine de o săptămână, din câte se pare plecând de acasă după o ceartă.
Apropiații l-au tot căutat și au sperat ca acesta să revină la domiciliu.
Necropsia cadavrului, efectuată ieri, nu a relevat urme vizibile de violență, astfel că variantele probabile luate în calcul sunt cele ale unei sinucideri ori ale unei morți accidentale.
De asemenea, s-au recoltat probe care vor arăta dacă tânărul consumase alcool ori substanțe interzise. Anchetatorii de la Poliția municipiului Suceava continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs decesul și pentru a exclude varianta unei morți violente, variantă care momentan nu poate fi scoasă din calcul.

Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Anchetatorii au căutat indicii care să-i ajute la identificarea cadavrului
Macabra descoperire făcută ieri dimineață, puțin după ora 8.00