Tânăr din Marginea, extrădat din Grecia și arestat preventiv pentru trafic de minori



Marți, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava Ilie B., de 27 ani, din comuna Marginea, împotriva căruia Tribunalul Suceava a emis, în lipsă, la 29 aprilie 2011, mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Suspectul a fost pus în urmărire națională prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române din 02 mai 2011, fiind semnalat și pe plan internațional. Astfel, în luna decembrie 2011, cel în cauză a fost identificat și arestat în Grecia.
Ilie B. a fost extrădat din Grecia luni, 30 septembrie 2013, la ora 22.35 fiind preluat de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, escortat și prezentat Tribunalului Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.