Tânăr din Dolhasca, urmărit penal pentru tentativă de omor



Un tânăr din orașul Dolhasca este urmărit penal pentru tentativă de omor. Fapta a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, victimă fiind un bărbat de 52 de ani din aceeași localitate.
Constantin G., victima agresiunii, se afla sub influența băuturilor alcoolice, frecventând des barurile din localitate. Acesta tocmai ieșise din barul din apropierea stației CFR, unde alături de fiul său a „servit” câteva pahare.
Pe drumul de întoarcere, bărbatul, rămas singur, a fost agresat de Adrian., de 19 ani, ajutat de P.G., de 17 ani. După ce a fost bătut, bărbatul a fost lăsat în șanțul de pe marginea drumului.
În urma diagnosticului medicilor din care a reieșit că viața victimei a fost pusă în pericol, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Adrian M., pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la infracțiunea de omor calificat”. Tânărul a fost reținut de polițiști pentru o durată de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Celălalt tânăr este cercetat în stare de libertate pentru complicitate la comiterea infracțiunii de „tentativă de omor calificat”.