Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Preutești, a fost accidentat mortal de o mașină al cărei șofer a fugit de la fața locului. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, pe la miezul nopții, și până ieri după-amiază polițiștii rutieri nu reușiseră să dea încă de șoferul care a dispărut în noapte.
La ora 0.46, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată că pe DJ 208, pe raza comunei Preutești, un bărbat a fost lovit de o mașină și este decedat. Pietonul omorât a fost identificat în persoana lui Ionel Turcu, în vârstă de 30 de ani, localnic. Din ancheta ulterioară s-a stabilit că tânărul, care lucra ca îngrijitor de animale, se deplasa spre domiciliu, după ce s-a oprit mai întâi la un bar.
La fața locului au fost identificate urme de frână și mici fragmente dintr-un autovehicul. Ancheta a fost preluată de conducerea Serviciului Rutier Suceava. Au fost organizate filtre în trafic, peste 20 de polițiști încercând să dea de urma șoferului fugar.
Membri ai familiei decedatului susțin că Ionel Turcu nu era consumator de alcool și cu siguranță nu băuse decât una-două beri.
Poliția le recomandă pietonilor ca pe timp de noapte să se deplaseze cu un element reflectorizant sau cu o lanternă, riscul de a cădea victime în astfel de accidente fiind ridicat.
„Cercetările continuă în vederea identificării autovehiculului implicat în accident și a conducătorului auto”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.