Tânăr de 30 de ani, accidentat mortal de o mașină care l-a lovit din spate

Anchetă pentru ucidere din culpă
Anchetă pentru ucidere din culpă

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost accidentat mortal de o autoutilitară, luni seară, între Rădăuți și Gălănești. Impactul a fost deosebit de violent, tânărul fiind proiectat în afara drumului, unde a fost găsit decedat. Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că Vasile Schipor, în vârstă de 59 de ani, din orașul Vicovu de Sus, care conducea o autoutilitară Mercedes Benz, pe direcția dinspre municipiul Rădăuți spre Gălănești, a lovit din spate, cu partea dreaptă a mașinii, pietonul Vasile Burac, în vârstă de 30 de ani, din Vicovu de Jos, care, rezultă din primele date de anchetă, se deplasa neregulamentar, pe partea carosabilă, pe același sens. Primul echipaj medical ajuns la fața locului a constatat decesul bărbatului acroșat puternic de autoutilitară. Primele date de anchetă indică faptul că și șoferul a circulat imprudent și nu a respectat regula privind depășirea. Pietonul se deplasa și el pe partea carosabilă, în mod neregulamentar, pe partea dreaptă, deci cu spatele la mașinile care circulau pe sensul său de mers. Lăsarea întunericului a contribuit și ea mai mult ca sigur la tragicul accident Ancheta polițiștilor rutieri continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în cadrul unui dosar de ucidere din culpă.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini