Acțiune în forță

Tânăr de 20 de ani, la volanul unui BMW, încătușat pe stradă de polițiști

Un tânăr aflat la volanul unui BMW nu a oprit la semnalul unui echipaj de poliție de la Rădăuți, fiind blocat în trafic și apoi încătușat, întrucât s-a sustras somațiilor legale. Polițiștii au constat ulterior că tânărul în vârstă de 20 de ani nu avea ce căuta la volan.
Marți, în jurul orei 14.00, un echipaj de la Biroul de Ordine Publică a efectuat semnal regulamentar de oprire unui BMW 520D, pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți. Șoferul și-a continuat deplasarea, polițiștii reușind să blocheze mașina cu autospeciala din dotare. A fost nevoie ulterior de o intervenție în forță, pentru ca tânărul să poată fi legitimat.
S-a constatat ulterior că este vorba de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bădeuți, care nu deține permise de conducere pentru nici o categorie auto.
Verificările au mai indicat că mașina nu avea poliță RCA valabilă. În aceste condiții, au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului.
Polițiștii au deschis două dosare penale, unul pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și al doilea pentru „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, care îl vizează pe proprietarul mașinii, care i-a dat mașina tânărului fără permis.

Recomandări

Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Mașină de poliție care se deplasa la un accident din centrul municipiului Suceava, lovită de un șofer neatent

Patru indivizi, reținuți în arest după ce s-au apucat să facă legea la ei în sat, cu răfuieli în trafic și bătăi