Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost prins de polițiști în timp ce gonea prin municipiul Câmpulung Moldovenesc la volanul unei mașini, fără a avea permis de conducere. Mai mult, tânărul de afla și sub influența băuturilor alcoolice.
În aceste condiții, cel în cauză, Ilie Droniuc, în vârstă de 18 ani, din Câmpulung Moldovenesc, aflat în momentul în care a fost prins de polițiști la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, va fi cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni.
Faptele penale ale tânărului au ieșit la iveală la sfârșitul săptămânii trecute, când Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a organizat o acțiune de control în trafic care a vizat, cu precădere, prinderea șoferilor băuți la volan. În total, în urma acțiunii, au fost aplicate 226 de amenzi în valoare de 18.884 de lei, aproape jumătate vizând șoferii care circulau cu viteze excesive. Tot cu această ocazie, polițiștii au mai ridicat 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.





