– După o săptămână în moarte cerebrală la Clinica de Neurochirurgie Iași, Simion Cornea, tânărul transferat pe 22 ianuarie de la Spitalul Județean din cauză lipsei tomografului, a decedat
– Medicii ieșeni au explicat de la internare familiei pacientului că dacă acesta era operat imediat putea fi salvat, chiar și de un începător în neurochirurgie
– Tânărul avea două hematoame care i-au comprimat creierul și care puteau fi depistate doar cu ajutorul computerului tomograf
– Problema tomografului la cea mai mare unitate spitalicească din județ a fost ridicată ieri în ședința Consiliului Județean, situația urmând a fi analizată de către comisia medicală a CJ
Tânărul de numai 17 ani transferat duminică 22 ianuarie de la Spitalul Județean Suceava la Clinica de Neurochirurgie Iași din cauza unor leziuni cerebrale a decedat la Iași, după o săptămână în moarte cerebrală, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva. Tânărul, pe nume Simion Cornea, a necesitat transferul de urgență la clinica ieșeană din cauză că Spitalul Județean Suceava nu are la acest moment computer tomograf, iar medicii suceveni nu au putut să îl investigheze. Din cauza lipsei acestui aparat zeci de suceveni sunt săptămânal transferați la Iași, ambulanțierii făcând față cu greu solicitărilor. Cei în stare gravă, precum tânărul de 17 ani, ajung la Iași prea târziu, fiecare minut pierdut pe drum putând să-i coste viața.
Așa cum explică rudele, Simion Cornea a ajuns în comă la Iași, din cauza a două hematoame care i-au comprimat creierul, hematoame depistate ulterior de către medicii ieșeni, fiind supus de urgență la o intervenție chirurgicală. Medicii ieșeni au explicat familiei pacientului încă de la început că acesta este în stare gravă și că ar fi trebuit să fie operat mai devreme. Mai mult, unul dintre profesorii care l-au operat în două rânduri pe tânăr spune că pacientul putea fi salvat chiar și de un începător în neurochirurgie, dacă intervenția ar fi fost făcută imediat. Numai că o intervenție de acest gen presupunea investigarea pacientului la computerul tomograf, neurochirurgul neavând de unde ghici că pacientul are două hematoame. Investigația nu a putut fi făcută la Spitalul Județean, aparatul de aici fiind tras pe dreapta de 6 luni de zile, din cauza tubului defect.
– „Profesorul Poiată ne-a spus că putea fi salvat și de un începător în neurochirurgie dacă operația ar fi fost făcută imediat la Suceava. Hematoamele însă puteau fi depistate numai la examenul tomografic, iar la Suceava aparatul era stricat”
Simion Cornea a ajuns duminică 22 ianuarie la Spitalul Județean Suceava din cauza unei lovituri puternice la cap provocată de o căzătură. Cum la Spitalul Județean computerul tomograf este stricat, motiv pentru care pacientului nu i se puteau face investigațiile necesare, după efectuarea consultațiilor, medicii suceveni au decis transferarea acestuia la Clinica de Neurochirurgie Iași. Deși pacientul a venit la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” pe propriile picioare, a ajuns la Iași în comă din cauza a două hematoame depistate ulterior, care i-au comprimat creierul pe timpul transportului. Unchiul tânărului, Ilie Cornea, povestește că nepotul său a suferit două intervenții chirurgicale la Iași, prima la scurt timp după ce a ajuns acolo, dar că medicii se declarau foarte rezervați în ceea ce privește prognosticul și asta deoarece că pacientul ar fi trebuit operat mai repede pentru a fi salvat.
Luni seara, pe 23 ianuarie, Simion Cornea a intrat în moarte cerebrală, el fiind ținut în viață doar de aparate. „Profesorul Poiată ne-a spus că putea fi salvat și de un începător în neurochirurgie dacă operația ar fi fost făcută imediat la Suceava. Hematoamele însă puteau fi depistate la examenul tomografic, iar la Suceava aparatul era stricat”, explică unchiul băiatului.
Familia tânărului dorește să tragă un dureros semnal de alarmă, pentru ca alți părinți să nu treacă prin clipele de coșmar prin care trec ei și pentru ca cineva, un factor de decizie, să ia atitudine în ceea ce privește problema computerului tomograf de la ce mai importantă unitate spitalicească din județ.
Și asta pentru că în timp ce pacienții din județ mor cu zile în drum spre Iași sau în clinica de neurochirurgie de acolo, computerul tomograf stă de decor în spital.
Conducerea spitalului spune că nu rentează să se repare computerul din cauză că piesa ce trebuie să fie schimbată, în speță tubul aparatului, este costisitoare, valoarea ei ajungând undeva la 1,2 miliarde de lei. Directorul Spitalului Județean Suceava, doctor Cristian Irimie, a declarat ieri că tomograful existent la acest spital este „îmbătrânit moral” din cauză că a fost utilizat irațional și că de aceea este nevoie de un aparat nou. Cristian Irimie spune că problema va fi rezolvată în momentul în care se va încheia un contract de servicii cu o firmă privată și înființarea unui platou de imagistică la cea mai mare unitate spitalicească, făcându-se demersuri în acest sens.
|
– Lipsa computerului tomograf la Spitalul „Sf. Ioan cel nou”, în atenția Consiliului Județean Problema computerului tomograf la cea mai mare unitate spitalicească din județ a intrat în atenția consilierilor județeni. Consilierul Daniel Drăgoi (membru PSD) a solicitat în cadrul ședinței de ieri a CJ Suceava ca situația de la Spitalul Județean Suceava să fie analizată și să se caute soluții de către membrii consiliului, consecințele lipsei computerului tomograf la Suceava fiind considerate foarte grave. Având în vedere că cea mai mare unitate spitalicească din județ este în subordinea CJ Suceava, s-a decis ca problema să fie analizată în cadrul comisiei medicale din cadrul consiliului. „Mi se pare foarte grav că un tânăr de 17 ani a murit din cauza lipsei acestui aparat și cred că trebuie să luăm atitudine. Din informațiile pe care le am, computerul tomograf a adus Spitalului Județean Suceava anul trecut un profit de 600 milioane lei și 2 miliarde lei au fost serviciile pentru spital. Acest aparat a adus profit, iar dacă reparațiile costă 1,2 miliarde lei și tubul are garanție de 3 ani de zile, în trei ani de zile se poate acoperi lejer costul reparațiilor… Pe de altă parte, în fața vieții și a morții nu trebuie să punem costurile unui aparat. Am înțeles că sunt interese ca serviciul să fie preluat de o firmă privată, dar asta nu se poate întâmpla imediat, până atunci poate vor fi 10 morți, nu doi. De aceea am ridicat problema în ședința Consiliului Județean, să găsim o soluție și să nu ne mai confruntăm cu situații de acest gen. Lipsa acestui aparat costă vieți, asta trebuie să înțelegem cu toții și să luăm atitudine. Fiecare dintre noi poate fi afectat, noi sau cei din familie putem suferi mâine un accident și să tragem consecințele lipsei computerului tomograf. Trebuie făcute eforturi de către Consiliul Județean, de Ministerul Sănătății, de Primăria Suceava, astfel încât oamenii să nu moară cu zile. Este o chestiune foarte importantă și de aceea trebuie să sensibilizăm opinia publică și oamenii de afaceri. Indiferent de costuri, cred că oamenii de afaceri ar putea să ajute spitalul în această problemă, de aceea problema trebuie discutată cu cei care au afaceri în județ”, a precizat Daniel Drăgoi. Acesta a menționat că se caută soluții în ceea ce privește rezolvarea problemei computerului tomograf la nivelul comisiei medicale din CJ Suceava. |






