Inspectoratul de Poliție Județean Suceava atrage atenția asupra faptului că cine găsește un bun pe stradă și și-l însușește se alege cu dosar penal.
Avertismentul vine după ce în ultima perioadă s-au primit mai multe sesizări de la persoane care au uitat obiecte personale sau bunuri în unele locații, iar ulterior nu le-au mai găsit, fiind însușite de către alte persoane.
Un caz concret și recent este chiar de sâmbăta trecută.
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către o femeie care a anunțat că în aceeași zi, în jurul orei 09:00, în timp ce se afla pe raza municipiului Suceava, pe strada Samoil Isopescu, a pierdut telefonul mobil.
Un tânăr care trecea prin zonă a găsit telefonul și l-a luat.
Prin intermediul aplicațiilor informatice, telefonul a fost localizat în cartierul Burdujeni, asupra tânărului care îl luase.
În aceste condiții, polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”.
Conform Codului Penal, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Potrivit legii, orice bun găsit trebuie predat, în termen de 10 zile, proprietarului sau celei mai apropiate unități de poliție. De asemenea, conform art. 945 alin. (4) din Codul civil, dacă în termen de 6 luni de la momentul găsirii și predării la subunitatea de poliție banii/bunurile nu sunt revendicate de proprietar, găsitorul este îndreptățit să revendice intrarea în posesie a sumei de bani/a bunurilor găsite.
Așadar, cel care găsește bunul îl poate revendica legal, însă abia după șase luni de zile.