Sentință

Tânăr condamnat definitiv la închisoare, încarcerat în penitenciar

Tânărul a fost transferat sub escortă la Penitenciarul Botoșani
Tânărul a fost transferat sub escortă la Penitenciarul Botoșani

Un tânăr de 22 de ani, din Vatra Dornei, a fost săltat miercuri de polițiști și trimis sub escortă în Penitenciarul Botoșani, unde are de ispășit o pedeapsă cu închisoare de 11 luni și 10 zile. Claudiu Andrei Nerghiș a fost condamnat la această pedeapsă în urma comiterii unor furturi, inclusiv în perioada de încercare de 2 ani de la prima condamnare la închisoare cu suspendare.
Tânărul din Vatra Dornei a ajuns în fața judecătorilor în toamna anului 2015, fiind acuzat atunci de comiterea unui furt calificat, împreună cu alți suspecți. În cursul anului următor, magistrații Judecătoriei Vatra Dornei l-au condamnat pe acesta la 10 luni de închisoare cu suspendare, acesta având o serie de obligații de respectat în timpul termenului de supraveghere de 2 ani de zile.
În cursul acestui an însă, aflat încă în perioada de încercare, tânărul a comis un alt furt dintr-un supermarket, fiind acuzat de participare improprie la săvârșirea infracțiunii de furt. Ajuns din nou în fața completului de judecată, magistrații au revocat suspendarea pedepsei cu închisoare și l-au condamnat la începutul lunii octombrie la o pedeapsă de 4 luni de închisoare. În urma contopirii celor două pedepse, Claudiu Andrei Nerghiș a primit pedeapsa cea mai mare de 10 luni de închisoare, la care s-a adăugat o treime din cea de a doua pedeapsă primită în instanță, în total 11 luni și 10 zile de închisoare cu executare. Pe numele său a fost emis în cursul zilei de miercuri un mandat de executare a pedepsei cu închisoare, care a ajuns la sediul Poliției Vatra Dornei pentru a fi pus în aplicare. Polițiștii dorneni l-au identificat pe tânărul de 22 de ani în jurul orei 16.50, în municipiul Vatra Dornei, acesta fiind apoi transferat sub escortă la Penitenciarul Botoșani.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini