Un tânăr din județul Botoșani, care a ieșit la o plimbare cu mașina în miez de noapte, a fost prins de polițiști după ce a avariat mașina în urma unei explozii de cauciuc. El a fost identificat în imediata apropiere a mașinii, pe un drum din localitatea Plopeni, și a recunoscut fapta, alegându-se cu un dosar penal pentru infracțiunile comise.
Investigațiile polițiștilor au început în timpul nopții de duminică spere luni, după ce în jurul orei 00.15 au fost informați despre producerea unui accident pe DN 29, protagonistul de la volan părând a fi în stare de ebrietate.În urma deplasării la fața locului, în jurul orei 00:25, în localitatea Plopeni din orașul Salcea, pe acostamentul părții carosabile a fost identificat un autoturism marca Opel, care prezenta avarii la ambele roți de pe partea dreaptă. Pe marginea drumului a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din județul Botoșani, care a declarat faptul că autoturismul îi aparține și că el l-a condus. Cercetările au stabilit că în jurul orei 24.00, tânărul a condus autoturismul pe DN 29, având direcția de deplasare Suceava-Botoșani, iar la un moment dat roata dreaptă față a făcut explozie, iar șoferul a pierdut controlul volanului, a trecut peste un cap de pod și a oprit autoturismul pe acostamentul părții carosabile.
Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge.În urma verificării în baza de date s-a stabilit că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere, pe numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.





