Tânăr băut, la volanul unui Bentley, prins de polițiști cu dispozitivul bandă de cuie aruncat în fața mașinii



Dispozitivul ”Spike”, bandă de cuie care distruge pneurile mașinii FOTO Adevarul.ro
Dispozitivul ”Spike”, bandă de cuie care distruge pneurile mașinii FOTO Adevarul.ro

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, la volanul unui Bentley, a fugit de echipajul de poliție care i-a făcut semnal de oprire, începând o cursă de urmărire care a continuat până ce un al doilea echipaj ieșit în fața fugarului a utilizat dispozitivul ”Spike”, acea bandă de cuie care distruge pneurile mașinii.
Duminică, în jurul orei 18.40, un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus, care efectua un control în trafic cu radarul, a înregistrat pe DJ 209G un autoturism care rula de la Brodina spre Straja cu viteza de 79 de kilometri la oră în localitate.
Șoferul autoturismului Bentley a redus inițial viteza, părând că se supune semnalului de oprire, după care a demarat în trombă pe lângă polițiști.
Polițiștii din echipaj au plecat în urmărire și au alertat un alt echipaj care se afla la Straja, în cadrul aceleiași acțiuni.
După aproximativ 2 kilometri, fugarul, care nu avea de gând să se oprească, a fost întâmpinat cu dispozitivul baraj rutier extensibil cu țepi. Acest dispozitiv este special gândit pentru a afecta grav cauciucurile mașinii și a face imposibilă continuarea deplasării cu mașina în regim de viteză.
În autoturismul oprit se aflau trei bărbați, toți din Straja, unul de 35 de ani, unul de 23 de ani și al treilea în vârstă de 47 de ani.
La volan era bărbatul de 35 de ani, Mihai Popescu, care a prezentat la control doar documentele mașinii și care mirosea a alcool.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că respectivul avea concentrația de 1,05 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fiind dus de polițiști la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei de sânge.
În privința permisului de conducere, după verificarea bazei de date a reieșit că tânărul are permis de conducere valabil, eliberat de autoritățile din Marea Britanie.
Pentru abaterile legate de viteză și neoprirea la semnal, șoferul băut a încasat și amendă de 1.740 de lei, cu măsură complementară a suspendării permisului de conducere.
Mihai Popescu s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și se așteaptă rezultatelor probelor de sânge, care vor indica probabil o alcoolemie de peste 2 la mie.
Și unul dintre pasageri a încasat o amendă de 2.000 de lei pentru acte de tulburarea a liniștii publice.



Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști
Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție