Un tânăr de 19 ani, din Grănicești, a ajuns pe pat de spital din cauza unei pălării. Tânărul, A.R., a fost acostat și snopit în bătaie de cinci indivizi, pe motiv că a refuzat să le dea acestora pălăria ce o purta pe cap. Victima povestește că pe când petrecea într-o discotecă, miercuri noapte, împreună cu doi amici, a fost întrebat de niște tineri dacă nu vrea să le dea pălăria pe care o purta. A.R. a refuzat categoric. În drum spre casă, tânărul și cei doi amici au fost acostați de cinci tineri, printre ei fiind și cei care i-au cerut pălăria. Cei cinci au coborât dintr-o mașină și au sărit la bătaie, moment în care amicii lui A.R. au luat-o la goană, lăsându-l pe acesta pe mâna agresorilor.
Victima spune că necunoscuții l-au lovit cu pumnii și picioare numai în zona capului, iar atunci când s-au săturat de dat i-au luat pălăria și banii pe care îi avea asupra lui.
Incidentul s-a petrecut în apropiere de discoteca unde au petrecut tinerii. Victima a ajuns cu greu acasă, dar nu a chemat salvarea, neavând dureri prea mari. Numai că în cursul zilei de joi tânărul a început să se simtă rău, fiind plin de vânătăi și de umflături la nivelul feței. Speriat, acesta s-a dus la medic, care l-a direcționat către Spitalul Județean. Tânărul a necesitat internarea, din cauza unui traumatism cranio – facial grav.
Un puști de 16 ani a ajuns în comă alcoolică joi noapte la Spitalul Județean, direct de la o petrecere. Băiatul, elev la un liceu sucevean, a băut mai multe pahare de vodcă, și pentru că nu era obișnuit cu alcoolul a căzut în comă. În urma aplicării tratamentului, evoluția acestuia este bună, tânărul fiind acum în afara oricărui pericol.





