Un bărbat de 38 de ani, din Suceava, cu afecțiuni psihice, a ajuns sâmbătă dimineața la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean după ce s-a crestat singur cu un cuțit în zona gâtului și a antebrațului drept. Acesta a încercat să se sinucidă vineri seara, din cauza unor probleme în familie. După ce i-au fost cusute rănile la „Urgențe”, pacientul a fost internat în spital.
O femeie de 48 de ani, din Udești, a ajuns la același spital tot în urma unei tentative de suicid. Pentru a-și pune capăt zilelor, acesta a luat mai multe tablete de distonocalm. În urma aplicării tratamentului, starea intoxicatei s-a îmbunătățit, ea fiind în afara oricărui pericol. Femeia va mai petrece o zi – două în spital, pentru că mai necesită îngrijiri medicale și supraveghere.
Un tânăr de 18 ani, din Negrileasa, V.D., a ajuns în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean din cauza unei mușcături puternice de cal la antebrațul drept. Tânărul ne-a povestit că incidentul s-a petrecut pe când îl ajuta pe cumnatul său în gospodăria acestuia, la curățirea unui grajd. V.D. a scos calul din grajd și în momentul în care îl ținea de căpăstru, animalul l-a mușcat. Tânărul spune că animalul violent a fost cumpărat în urmă cu șase luni de zile de către cumnat și are șase ani. „Calul e mai nărăvaș din fire. Acum că m-a mușcat nu știu ce o să facă cu el”, a adăugat victima.
V.D. necesită acum mai multe zile de îngrijiri medicale.





