Scandal în familie

Tânăr acuzat că a confecționat artizanal un pistol și l-a folosit să-și amenințe tatăl

Un tânăr în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a confecționat artizanal un pistol și l-a folosit să-și amenințe tatăl.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, a sunat la 112 și a sesizat faptul că fiul său, Dumitru Vereha, a tras un foc de armă asupra sa, după care i-a luat din casă o bormașină de 300 de euro.
„Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că fiul victimei, aflat sub influența alcoolului, a venit la locuința părinților săi împreună cu concubina lui, pretinzând că vrea să ia mai multe lucruri din casă, iar în urma discuțiilor cu tatăl său, a scos un pistol cu care l-a amenințat și a executat un foc”, se arată în comunicatul poliției.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Arme, explozivi, substanțe periculoase, care i-au identificat pe „pistolar” și pe concubina acestuia pe raza localității Moldovița.
În urma controlului făcut asupra celor doi, în poșeta concubinei agresorului, polițiștii au găsit și ridicat un pistol confecționat artizanal de calibru de 5,6 milimetri și cinci cartușe tip „Geco”.
Concubina lui Dumitru Vereha, mai arată reprezentanții poliției județene, a declarat că pistolul îi aparține acestuia și a fost folosit la amenințarea tatălui său.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și amenințare”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Trimis în judecată după ce și-a amenințat fosta iubită cu un levier, deși avea obligația de a păstra măcar 100 de metri față de ea

O femeie care gonea după ambulanța în care era tatăl său a intrat cu autoturismul într-un copac și un gard