În zona cimitirului Pacea

Tamponare în lanț, din cauza unei șoferițe neatente

Ieri după-amiază, puțin după ora 15.00, la ieșirea din Suceava

Neatenția unei șoferițe, care a ieșit pe un drum principal fără a se asigura, a provocat o tamponare în lanț în care au fost implicate trei mașini. Urmare a accidentului, două femei au ajuns la spital.
Accidentul s-a produs ieri după-amiază, puțin după ora 15.00, pe strada Bradului din municipiul Suceava, în zona Cimitirului Pacea.
Elena Dragoș conducea un autoturism Cielo, venind de pe strada care asigură accesul înspre Cetatea de Scaun a Sucevei. Ajunsă la intersecția cu strada Bradului (cea care duce spre oraș), femeia a virat la dreapta, spre Suceava, fără a se asigura.
Dan Hreniuc, aflat la volanul unui autoturism Seat Cordoba, care venea dinspre Ipotești, s-a trezit pur și simplu cu mașina în față.
„Nu s-a asigurat deloc, s-a băgat direct în fața mea. Am apucat să trag de volan la stânga, dar nu am mai putut evita impactul. Bine măcar că nu ne-am izbit frontal. Mașina mea este cea mai distrusă, dar nu mai contează, bine că am scăpat cu viață”, povestea, cu fața tumefiată după accident, Dan Hreniuc.
Soția sa, aflată în aceeași mașină, s-a accident mai grav, fiind transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a ajuns și șoferița care a provocat accidentul.
După impact, mașina condusă de șoferul din Ipotești a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde s-a izbit de un Ford, condus regulamentar dinspre Suceava de Valentin Țârdea. În urma accidentului, toate mașinile au suferit avarii destul de serioase.

Ieri după-amiază, puțin după ora 15.00, la ieșirea din Suceava
Ieri după-amiază, puțin după ora 15.00, la ieșirea din Suceava
Ieri după-amiază, puțin după ora 15.00, la ieșirea din Suceava
Ieri după-amiază, puțin după ora 15.00, la ieșirea din Suceava

Recomandări

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României