Tâmpirea globală?

Am admirat de curând – ori la tv, ori pe internet, că astea rămân izvoarele izvoarelor noastre în materie de cunoaștere și de înțelegere (asistată) a vieții – o clasă de elevi contemplând, after school, nemaivăzutul spectacol al mulgerii unei vaci. Biata Joiana nu pricepea în ruptul coarnelor cum de a ajuns în centrul atenției și, apărându-se de muște, mai plesnea cu coada câte un reflector tv. Onor publicul părea cufundat în uimire, adevărata reprezentație constituind-o expresia fețelor și înalta frecvență a exclamațiilor la fiecare țâșnire a firicelului de lapte din țâța atent și grijuliu dezinfectată. De ani buni, școlerii total orășenizați moaie cornul în laptele dejunului ritual, însă pentru prima dată luau cunoștință de realitatea „procesului tehnologic”. Care, judecând după ceea ce fără vorbe spuneau chipurile, dincolo de inedit și interesant, îl găseau și dezagreabil. Fetele cam strâmbau din nas, lăsând impresia că vor continua să acorde credit total laptelui praf – mai ales după ce vedeta grajdului a slobozit și-o balegă agasant aromitoare (senzație total nouă, câtă vreme încă nu s-a inventat internetul olfactiv).
Nu le-a mai spus nimeni că și laptele praf tot dintr-o țâță s-a prelins cândva; oricum, cu statut de breaking news, cadrele cu pricina au devenit „virale” pe internet. Aceiași copii, sau colegi de generație, la întrebarea din extemporal „ce orașe românești știți?” au scris „Bucureshti”, „Iashi”, „Constantza”, „Timishoara”, translând ortografia știrbă a internetului în noua și biruitoare gramatică a vremilor noi. Nu chiar ei, desigur, dar tot emuli ai netului, au ornat lucrările scrise la simularea bacului cu splendide perle logice de calibrul „O pădure virgină este o pădure în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul”. Sau: „În timpul războiului secular care a durat 30 de ani”, „Nilul este un fluviu rămas de pe vremea faraonilor”, „Animalele sălbatice trăiesc în pădurea zoologică”, „Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris”, „Dintre cele cinci scrisori, prima este Scrisoarea III-a, în care se desfășoară bătălia de la Rovinari” etc., etc.
Fără îndoială că și în generația mea (faptul că, în copilărie, am și păscut vaca, n-aș crede că-mi furnizează vreun ascendent!) în toate școlile și mai în toate clasele aflai câte un Bulă în stare să trântească prostii de-nghețau apele. Îmi place să cred că nu chiar așa de gogonate, da-i impresie falsă, fiindcă presa noastră, atâta și cum era, le tăinuia, combătând cu strictețe sub lozinca „avem un tineret minunat!” N-o fi mulsul vacii indicatorul-etalon în stare să reveleze nivelul cultural al unei generații cu atâtea batalioane de olimpici și remarcabil exod de creiere. Poate, însă, exprima șubrezirea relației cu realul nemijlocit, cu viața autentică, stabilirea într-o lume paralelă, aseptică, bactericidă, în exces electronizată și fatal artificioasă, în care, vorba lui Pleșu, „laptopul pare să fie mamă, tată, prieten, și probabil iubită (…) găsind atât de ușor, începi să-ți închipui că deții cu adevărat ceea ce ai găsit. Impostura e, de aceea, pagina subiacentă a culturii pe internet.”
Un expert NASA (dar ce-o fi însemnând asta, fiindcă la NASA sunt mii de experți îngust și înalt specializați, cu precădere în domenii strict tehnice?) apreciază că ar fi mai periculos decât fenomenul încălzirii globale, acela al… tâmpirii globale: „curba graficului care monitorizează tâmpenia planetei a început să urce brusc în ultimii ani, pe măsură ce tot mai mulți pământeni fac abuz de televizor și calculator. Unele zone sunt mai predispuse la tâmpire decât altele; în Europa de Est efectele se văd deja cu ochiul liber”. Nu ni se spune care-s parametrii apți să conducă la o comensurare credibilă, dar pe undeva, parțial, se cuvine luată în seamă, câtă vreme e limpede că internetul, imens câștig pentru omenire, a cărui utilitate n-o contestă nimeni, devine primejdie și teroare în același timp: a înlocuit lectura cărții cu ersatz-ul rezumatului pe net, a inventat comunicarea eviscerată de sentiment a Facebook-ului și LinkedIn-ului, a pus în locul efortului intelectual pretins de tezaurizarea cunoștințelor slugărnicia Google-ului și a instaurat realitatea configurată de taste.
Din nou Pleșu: „ele au introdus în metabolismul culturii un coeficient de facilitate care presupune, e drept, acces prompt, dar și lene mentală, pasivitate, impostură”. Alte voci, tot de la NASA, combat în celălalt sens: omenirea ar fi, datorită netului, din ce în ce mai inteligentă – în pofida faptului că „legea conservării inteligenței” pornește de la ideea unei valori etern constante, indiferent de cantitatea de informații pe care omenirea le-ar deține la un moment dat. Rândurile de mai sus s-ar dori o pledoarie pentru readucerea cărții pe piedestalul cel merită. Inutilă de altfel, mai tentantă rămânând, deocamdată, vânătoarea de pokemoni.