Tamas: Băsescu a fost de acord să fie adoptată Legea Educației înainte de Crăciun



Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat că la întâlnirea cu președintele Traian Băsescu reprezentanții Uniunii i-au spus acestuia că Legea Educației trebuie adoptată înainte de Crăciun, iar șeful statului a fost de acord cu acest lucru.
Liderii locali ai UDMR din Covasna au susținut, la întâlnirea pe care au avut-o la Covasna cu președintele Traian Băsescu, necesitatea adoptării Legii Educației înainte de Crăciun, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Consiliului Județean Covasna, liderul județean al UDMR, Tamas Sandor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în cadrul discuțiilor pe care liderii locali ai UDMR și autorități locale le-au avut cu președintele Traian Băsescu, au fost abordate probleme politice și de dezvoltare.
Potrivit sursei citate, întâlnirea, la care au mai participat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, cel al orașului Covasna, Lorincz Zsigmond, prefectul Gyorgy Ervin, deputatul UDMR de Covasna, Olosz Gergely, a fost scurtă.
Tamas a afirmat că, printre altele, s-a discutat despre funcționarea coaliției de guvernare și despre proiectul Legii Educației.
„Noi am susținut necesitatea adoptării Legii Educației înainte de Crăciun, iar domnul președinte a fost de acord cu acest lucru”, a afirmat liderul UDMR Covasna.
Tamas Sandor a adăugat că au fost abordate și subiecte legate de dezvoltarea județului, modul în care funcționează programele guvernamentale.
„I-am explicat domnului președinte Băsescu că firmele care au executat lucrări de investiții în cadrul unor programe guvernamentale se confruntă cu mari probleme din cauza faptului că nu au fost plătite integral lucrările”, a spus președintele CJ Covasna.
Președintele Traian Băsescu a participat, vineri dimineață, în stațiunea Covasna, la cel de-al treilea Congres al Mișcării Creștin-Democrate Maghiare din România – platformă a UDMR, spunând că prezența sa este o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare.
Traian Băsescu a declarat corespondentului MEDIAFAX că prezența sa în Covasna este, în primul rând, o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare, pentru că el are un parteneriat cu Guvernul.
„În al doilea rând, este respectul pentru Mișcarea Creștin-Democrată Maghiară, având în vedere că suntem în aceeași familie europeană PPE”, a afirmat Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a vizitat ultima dată județul Covasna în luna februarie, când s-a întâlnit, în stațiunea Covasna, cu primarii și președinții consiliilor județene.