Discuții

Tamaș, aproape de un transfer la Steaua



Tamaș și-a dat acordul de principiu pentru a evolua în Ghencea
Tamaș și-a dat acordul de principiu pentru a evolua în Ghencea

Gabriel Tamaș este pe cale să semneze un contract cu Steaua București, negocierile fiind în plină derulare. În vârstă de 31 de ani, jucătorul este liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu gruparea de ligă secundă engleză, Watford. Fundașul român, care nu a mai evoluat din luna septembrie, când a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, se află în tratative cu mai multe echipe.
Se pare că Victor Pițurcă este cel care l-a convins pe Gigi Becali să-l ia pe internaționalul român, după ce campioana și Al Ittihad au bătut palma pentru transferul lui Lukasz Szukala în Arabia Saudită încă din această iarnă.
Gabi Tamaș și-a dat acordul de principiu pentru a evolua la campioana României, însă i-a pus pe steliști în stand-by, până în momentul în care va primi un răspuns ferm din partea agentului său. Florin Manea se află în Anglia, unde este în tratative cu o altă formație de ligă secundă. Este vorba despre Nottingham Forrest, echipă care ocupă locul 13 din 24 în Championship. În cazul în care nu va ajunge la o înțelegere cu gruparea engleză, Tamaș va semna cu Steaua.
Gabi Tamaș a mai fost în discuții și cu oficialii lui Dinamo, după instalarea lui Daniel Stanciu în funcția de manager general, cele două părți nu au ajuns la o înțelegere, însă oferta încă este valabilă. Gabi Tamaș a jucat în Ștefan cel Mare în 2002-2003, 2004-2005 și 2008-2009, strângând 80 de meciuri în tricoul formației din Ștefan cel Mare, pentru care a marcat de șase ori.
Steaua ar fi cea de-a 11-a echipă din cariera lui Gabriel Tamaș, după FC Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich, CFR Cluj, Doncaster Rovers și Watford. 100.000 de euro la semnătură plus un salariu de 25.000 de euro pe lună, sunt banii pe care Tamaș îi va primi în Ghencea, într-un contract valabil două sezoane.
„Eu i-am dat lui Gabi exemplul lui tata, care a stat o viață la Rapid și tot a fost înjuurat. Gabi mă așteaptă pe mine, nu se duce singur să semneze cu Steaua. Treaba cu Watford e rezolvată de mult timp”, a declarat agentul Florin Manea pentru digisport.ro.



Recomandări

Șoldan apasă accelerația pentru recuperarea întârzierii la realizarea traseului de aproape 195 de km pentru biciclete

Șoldan apasă accelerația pentru recuperarea întârzierii la realizarea traseului de aproape 195 de km pentru biciclete
Șoldan apasă accelerația pentru recuperarea întârzierii la realizarea traseului de aproape 195 de km pentru biciclete