O materie nelipsită din cadrul slujbelor cultului divin o reprezintă tămâia. Această rășină amestecată cu diverse mirodenii parfumate, de proveniență orientală, are un loc deosebit în simbolistica liturgică. Utilizarea ei are rădăcini adânci încă din Vechiul Testament, de unde aflăm că era nelipsită din ritualul iudaic. Cel mai relevant verset din Sfânta Scriptură referitor la însemnătatea tămâiei este cel din psalmii alcătuiți de împăratul David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Ps. 140, 2). Prin aceste cuvinte aflăm rostul întrebuințării acestei materii. Fumul tămâiei ce se înalță reprezintă semnul văzut al rugăciunii ce nădăjduim că se va îndrepta către Dumnezeu, amintindu-ne în acest mod de jertfa dreptului Abel și mai ales de atitudinea de smerenie a acestuia la săvârșirea jertfei. Totodată, mirosul plăcut răspândit de aceasta reprezintă bunătățile cele cerești spre care năzuim.
În cadrul sfintelor slujbe au fost fixate momente precise în care preotul este dator să tămâieze. De regulă, acest lucru se întâmplă în marile momente ale slujbelor: la începutul lor, la citirea pericopelor apostolice și, după caz, la cântarea imnului Heruvic de la Sfânta Liturghie, la înconjurarea mesei de la Taina Sfântului Botez sau de la Taina Cununiei. Momentele amintite sunt însoțite de tămâiere pentru a sublinia pe de o parte caracterul latreutic (de laudă) al ritualului, precum și latura comunitară a rugăciunii ce se îndreaptă vizibil către Dumnezeu sub simbolismul fumului de tămâie. Și credincioșii în cadrul cultului particular pot utiliza tămâia pentru a însoți rugăciunile lor. În unele părți din țara noastră este îndătinată tradiția tămâierii mormântului celui răposat în perioada de la înmormântare până la parastasul de 40 de zile. Acest lucru este încredințat de cele mai multe ori unei persoane angajate a cimitirului sub falsul pretext că membrii familiei celui decedat nu au voie nici măcar să vină la mormânt în perioada vizată. Acest lucru nu se justifică din punct de vedere teologic și de aceea nu trebuie încurajat. Membrii familiei sunt direct chemați pentru împlinirea acestui ritual tocmai pentru a materializa prin acesta semnul văzut al rugăciunii lor pentru cei adormiți întru Domnul.
În toate situațiile în care este utilizată, tămâia impune sobrietate și evlavie sporind în acest mod credința în rândul credincioșilor. În ceea ce-i privește pe credincioși este bine de precizat ca acest ritual să nu fie exagerat (printr-o habotnicie nesăbuită) sau desconsiderat prin bagatelizarea acestui ritual.
(drd. Grigore MEȘTEROAIE, www.ziarullumina.ro)
