Ca semn al prezenței Sfântului Duh dar și ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinței noastre în Dumnezeu și a faptului că ne supunem și ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân și orice altă putere, mirosul și fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forțe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmașului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezența și lucrarea diavolului și a duhurilor rele. De aceea în popor se spune „fuge ca dracul de tămâie”.
Cum se aprinde tămâia?
Pentru aprinderea tămâiei se folosește un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde ușor și ține mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericești. La țară se folosesc de obicei cărbuni aprinși. Orice altă soluție, cu multe bețe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată și nu este deloc eficientă. Așa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puțin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puțin și de cele necesare rugăciunii și sfințirii casei noastre.




