„Și iată, o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință și era gârbovă și nu putea nicidecum să se ridice. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, dezlegată ești de neputința ta! Și Și-a pus mâinile pe ea și ea îndată s-a îndreptat și-L slăvea pe Dumnezeu”.
(Luca 13, 11-13)
„Și învăța Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și Și-a pus mâinile asupra ei și ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său ori asinul de la iesle și nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Și zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, și toată mulțimea se bucura de toate slăvitele fapte săvârșite de El.”
„Doctorul sufletelor și al trupurilor”
Sfânta Evanghelie a Duminicii a XXVII-a după Rusalii (Luca 13, 10-17) îndreaptă atenția spre încă o vindecare minunată săvârșită de Mântuitorul.
Dacă în alte cazuri cel care vine la „Doctorul sufletelor și al trupurilor” este supus unui „examen” al credinței, în cazul femeii gârbove vindecarea se face imediat, fiindcă Iisus cunoaște adâncurile sufletești ale oamenilor, dorind, de fapt, să-i vindece sufletește pe aceia care, însoțind mulțimile, o făceau numai ca să adune probe împotriva Lui. Lucrarea malefică a „duhului de neputință” a ținut-o optsprezece ani gârbovă, ea neputând „nicidecum să se ridice”. A fost legată, așadar, din pricini pe care nu le cunoaștem, de aceea Iisus îi spune de îndată ce o vede: „Femeie, dezlegată ești de neputința ta!” (Luca 13, 12). Nici o vindecare minunată nu înseamnă doar înlăturarea suferințelor trupești. Despovărată, după ce Mântuitorul „Și-a pus mâinile pe ea” (Luca 13, 13), sufletul ei dă slavă lui Dumnezeu, dovadă a credinței sale profunde. Tocmai fierbintea mulțumire pentru binele care i s-a făcut stârnește dojana mai-marelui sinagogii, care nu i se adresează Mântuitorului, ci mulțimii: „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; așadar, în ele veniți și vă vindecați, dar nu în ziua sâmbetei!…” (Luca 13, 14).
Semnul puterii lui Dumnezeu se afla chiar acolo, dar viclenia, zavistia, încăpățânarea fac să se mute atenția în sterila referință la prescripțiile Legii. După ce Mântuitorul îl vindecă pe omul cu mâna uscată, tot într-o zi de sâmbătă și tot într-o sinagogă (Matei 12, 9-13; Marcu 3, 1-5; Luca 6, 6-10), „fariseii au făcut sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă” (Marcu 3, 6), urmărind nu numai suprimarea, ci și compromiterea în ochii mulțimii. În Evanghelia după Ioan, după vindecarea slăbănogului se precizează chiar: „Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta” (Ioan 5, 16).
Domnul milei va câștiga, odată cu vindecarea femeii gârbove, încă o luptă împotriva ritualismului, a formalismului și a idolatrizării Legii Vechi. Mila și iubirea de oameni cer a face bine chiar și sâmbăta (zi de odihnă, după prescripțiile Legii lui Moise și ale altor texte din Vechiul Testament), pentru că „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27).
În locul literei moarte, trebuie pus duhul legii noi, care afirmă „credința lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). De aceea îi rușinează Mântuitorul pe cei care gândeau ca mai-marele sinagogii: „Fățarnicilor! Fiecare din voi oare nu-și dezleagă sâmbăta boul sau asinul de la iesle și nu-l duce de-l adapă? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care, iată, de optsprezece ani a legat-o Satana, oare nu se cuvenea să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (Luca 13, 15-16). Mulțimea a primit cu inimile deschise aceste cuvinte, și, în timp ce împotrivitorii se rușinau nemaiavând ce zice, „se bucura de toate slăvitele fapte săvârșite de El” (Luca 13, 17).
În Legea nouă, a harului, ceea ce se cuvine are putere mai mare decât orice prescripție din „legea păcatului și a morții” (Romani 8, 2), căci înseamnă afirmarea adevărului prin legea înscrisă încă de la început în inimile oamenilor. Vindecarea femeii gârbove are semnificația eliberării oamenilor de sub tirania tuturor acelor legi care denaturează ființa umană. Legea lui Hristos, ca lege a iubirii, restaurează firea umană „în duh și adevăr” (Ioan 3, 24), căci „Legea (Veche) prin Moise s-a dat; iar harul și adevărul prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).
Cine rămâne sub legea harului se pregătește de viața cea veșnică, fiindcă păcatul nu mai are stăpânire asupra lui (Romani 6, 14). Hristos, „Sfârșitul Legii” (Romani 10, 4), a adus „o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu” (Evrei 7, 19). Amin!
(Pr. Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU)
