Deputatul PNL Mirel Taloș a depus la Parlament un proiect legislativ de modificare a Legii TVR și SRR, prin care propune separarea funcției de director general de cea de președinte al CA și preluarea atribuțiilor directorului general de un management privat, în urma unei licitații internaționale.
Mirel Taloș a depus, marți, spre dezbatere și aprobare proiectul de lege pentru modificarea Legii 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și Societății Române de Televiziune (SRTv).
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Grupului PNL din Camera Deputaților, inițiativa legislativă a lui Mirel Taloș propune abordarea problemelor SRR-SRTv prin două măsuri principale. „Prima este profesionalizarea consiliilor de administrație prin introducerea condiției unei experiențe de televiziune de cel puțin cinci ani pentru persoanele nominalizate, cu păstrarea actualului sistem de desemnare a acestor persoane, conform art. 19 din Legea 41/1994. Profesionalizarea consiliilor de administrație este în continuare completată cu a doua propunere, respectiv separarea funcției de Director General de cea de Președinte al consiliului de administrație și preluarea atribuțiilor directorului general de către un management privat, în condițiile unei licitații internaționale”, se spune în comunicat.
În proiectul legislativ se spune că va fi organizată o licitație internațională pentru desemnarea unei firme private de specialitate cu o experiență în domeniu de cel puțin 20 de ani, care să preia atribuțiile directorului general.
De asemenea, firma de management selecționată de către Consiliul de Administrație va comunica CA persoana care va îndeplini funcția de director general în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatului licitației. Până la finalizarea licitației de desemnare a managementului privat, președintele consiliului de administrație va îndeplini și funcția de director general, se mai spune în inițiativa legislativă.
Potrivit comunicatului, Televiziunea Română și, într-o măsură mai redusă, Societatea Română de Radiodifuziune s-au confruntat permanent după 1990 cu o criză de credibilitate cauzată de mecanismul eminamente politic de desemnare a consiliilor de administrație și a președinților-directori generali și, „aproape invariabil, puterea politică a fost acuzată de faptul că abuzează de controlul asupra televiziunii și radioului public, iar conducerea celor două instituții, de faptul că duc politici de comunicare favorabile puterii”.
De asemenea, în comunicat se precizează faptul că TVR și SRR se confruntă și cu „o criză de management, cu sursa în aceeași numire politică a consiliilor de administrație și a președinților-director general”. „Numirile în consiliile de administrație nu au avut în vedere criterii profesionale, ci politice, pe fondul faptului că Legea 41/1994 nu prevede niciun fel de condiționalități de ordin profesional pentru membrii consiliilor de administrație. În aceste condiții, deseori au fost nominalizate de către partide persoane fără cea mai mică legătură cu activitatea de televiziune, cu atât mai puțin cu managementul de televiziune”, se mai spune în comunicat.
Pe de altă parte, potrivit comunicatului, situația financiară în care se află în prezent TVR, care a ajuns o instituție de stat cu pierderi suportate din banii cetățenilor, nu mai poate continua. „Nu pot fi acceptate nici propunerile făcute de actualul Consiliu de Administrație în Raportul de activitate pe anul 2010, respectiv creșterea nivelului taxei radio-TV, reglementarea taxei ca fiind obligatorie, indiferent de posesia sau nu a aparatului radio sau TV sau reducerea contribuției de 15% datorată Centrului Național al Cinematografiei. Situația financiară a TVR este o consecință a managementului neprofesionist al acestei instituții și nu o consecință a subfinanțării; subfinanțarea a apărut în momentul în care finanțarea nu a mai putut acoperi pierderile”, se arată în comunicat.
Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2010 cu un deficit de peste 161,9 milioane de lei, în condițiile în care Televiziunea Publică a avut, anul trecut, venituri totale de circa 571 de milioane de lei, potrivit raportului de activitate al SRTv.
În schimb, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a finalizat anul financiar 2010 cu un profit net de 334.454 de lei, în condițiile în care anul trecut instituția a avut venituri totale de 400,5 milioane de lei, potrivit raportului de activitate al Radioului Public pe 2010.