Bătut și jefuit

Tâlhărit la câțiva metri de casă, de tovarășii de pahar



Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost tâlhărit, luni seară, în apropierea blocului în care locuiește chiar de indivizii cu care stătuse la băut în acea zi. Ioan H., în vârstă de 54 de ani, le-a spus polițiștilor că a fost atacat la câțiva metri de casă de doi indivizi necunoscuți, care l-au lovit cu pumnii și picioarele și i-au luat două telefoane mobile, actele de proprietate și cheile unui autoturism, precum și suma de 900 de lei.
Prejudiciul total a fost estimat la circa 1500 de lei. Victima a mărturisit că era sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care a fost tâlhărită.
Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul poliției câmpulungene au reușit să dea de urma principalilor suspecți în câteva ore. Cei doi, Ovidiu Doroftei (21 de ani), din localitate, și Radu Filimon (20 de ani), din comuna ieșeană Lespezi, au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima și, susțin anchetatorii, au urmărit-o apoi până aproape de casă, unde au tâlhărit-o. De altfel, polițiștii au reușit să recupereze de la cei doi bunurile furate, mai puțin banii, pe care suspecții motivează că i-au cheltuit.
În cursul zilei de ieri, Doroftei și Filimon au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.



Recomandări

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat
Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat