Plăceri periculoase

Tâlhărit în spatele mănăstirii, după ce a fost ademenit cu o partidă de sex



Constantin Robu susține că a vrut să-i dea o lecție victimei, pentru că i-a propus amicei sale să facă sex
Constantin Robu susține că a vrut să-i dea o lecție victimei, pentru că i-a propus amicei sale să facă sex

Un bărbat din municipiul Suceava a fost tâlhărit, vineri după-amiază, în parcul din spatele Mănăstirii „Sf. Ioan” din localitate, după ce a fost ademenit de una dintre femeile care cerșeau în zonă, cu o partidă de sex contra cost.
Bătut, fără bani și cu verigheta luată, bărbatul a sunat la 112, iar în câteva ore oamenii legii au reușit să-i rețină pe suspecți, așa-zisa prostituată și un amic-de al acesteia, ambii recidiviști.
Întreaga poveste s-a petrecut vineri, în jurul prânzului, atunci când victima, Constantin I., în vârstă de 50 de ani, a fost acostată în zona Mănăstirii „Sf. Ioan” de o tânără, care i-a cerut suma de un leu.
Constantin I. i-a propus cerșetoarei să întrețină relații sexuale cu el, iar femeia a fost de acord, cei doi îndreptându-se spre parcul Șipote, din spatele lăcașului de cult.
Ce nu știa victima, susțin polițiștii, era faptul că partida de sex era de fapt un pretext pentru a o duce într-un loc ferit de privirile trecătorilor.
Avea să afle acest lucru câteva minute mai târziu, când, aflați în păduricea din spatele mănăstirii, cei doi amorezi au fost ajunși din urmă de un al treilea individ, care l-a lovit cu un băț pe bărbatul în vârstă de 50 de ani, după care a început să-l lovească cu pumnii în zona feței și a corpului.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Constantin I. a fost jefuit de două telefoane mobile, un ceas de mână, trei bijuterii din argint, două inele (printre care și verigheta) și o brățară, precum și un portofel în care avea documentele, cheile și suma de circa 65 de lei, prejudiciul fiind de circa 700 de lei.
Recunosc agresiunea, dar neagă tâlhăria
La câteva ore după ce-au fost sesizați de tâlhăria petrecută în parcul Șipote, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Suceava au reușit să dea de urma suspecților, Constantin Robu (42 de ani), din localitate, și Elena Posteucă (35 de ani), din Broscăuți, județul Botoșani, persoană fără adăpost.
Anchetatorii au reușit să recupereze și o parte din bunurile sustrase de la victimă, respectiv un telefon mobil, bijuteriile din argint, ceasul de mână și cheile.
Elena Posteucă recunoaște totul până la tâlhărie, iar Constantin Robu susține că a vrut să-i dea o lecție victimei pentru că i-a propus amicei sale să întrețină relații sexuale.
Bărbatul, ieșit nu de mult din penitenciar, neagă varianta tâlhăriei, însă polițiștii anchetatori sunt siguri că cei doi recidiviști s-au înțeles pentru a jefui victima.
După o noapte petrecută în arestul poliției, sâmbătă, în jurul prânzului, Robu și Posteucă au fost aduși cu cătușe la mâini în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar magistrații au decis să îi prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă.
„Au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi suspecți”, precizează Biroul de Presă al IPJ Suceava.



Elena Posteucă
Elena Posteucă
Constantin Robu susține că a vrut să-i dea o lecție victimei, pentru că i-a propus amicei sale să facă sex
Constantin Robu susține că a vrut să-i dea o lecție victimei, pentru că i-a propus amicei sale să facă sex